Autorităţile din Grecia cer UEFA să interzică deplasarea suporterilor echipei Olympique Marseille la Salonic

Data:

Autorităţile din Grecia au cerut luni Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) să interzică deplasarea suporterilor echipei franceze Olympique Marseille la Salonic, pentru meciul cu echipa locală PAOK, antrenată de românul Răzvan Lucescu, din returul sferturilor de finală ale Europa Conference League, din cauza violenţelor care au avut loc la partida din tur, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Direcţia generală a poliţiei din Salonic a transmis o cerere scrisă autorităţilor competente pentru interzicerea deplasării organizate şi individuale a suporterilor echipei Olympique Marseille, în vederea meciului cu PAOK, pe stadionul Toumba”, se arat într-un comunicat al Ministerului pentru Protecţia Cetăţenilor.

În meciul tur, desfăşurat joi, la Marsilia, câştigat cu 2-1 de echipa franceză, au avut loc incidente grave între suporterii celor două formaţii, atât în afara stadionului, cât şi în interiorul arenei.

Interdicţia, dacă va fi decisă de UEFA, nu va putea fi decât una de principiu, având în vedere că un responsabil al principalelor grupuri suporteri ai lui OM a precizat pentru AFP, după meciul tur, că deplasarea în Grecia a fost anulată.

”Clubul regretă că suporterii sunt privaţi de şansa de a încuraja echipa de suflet, dar respectă decizia luată de autorităţile elene”, a reacţionat clubul OM într-un comunicat.

Ministrul pentru Protecţia Cetăţenilor, Takis Theodorikakos, a discutat luni subiectul cu secretarul general al UEFA, Theodore Theodoridis, şi cu secretarul general adjunct, Giorgio Marchetti.

”În această intervenţie, ministrul a cerut ca apelul poliţiei elene pentru păstrarea ordinii şi protejarea vieţii socio-economice în Salonic să fie acceptat”, se arată în comunicat.

Incidentele au început la Marsilia încă de miercuri seara între suporterii greci şi cei ai echipei gazdă, ele continuând joi înaintea loviturii de start, în afara stadionului, iar apoi şi pe Stade Velodrome.

Au fost aruncate pe gazon obiecte şi scaune de către suporterii greci, după ce fanii celor două echipe au aruncat fumigene şi petarde, dincolo de gardurile de protecţie. Şi suporterii echipei OM au aruncat cu torţe spre suporterii eleni, înregistrându-se explozii ale petardelor. Au existat mişcări ale suporterilor în tribune, iar poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene în direcţia suporterilor oaspeţi.

Circa zece persoane au fost reţinute, iar poliţia a anunţat circa 30 de răniţi (marea majoritate uşor) în rândul forţelor de ordine.

După meci, antrenorul oaspeţilor, Răzvan Lucescu, a apreciat că fanii eleni au fost ”primiţi rău” şi că Marsilia şi OM au oferit o ”imagine urâtă”.

”În meciul retur, sper că Marseille va fi primită la fel cum am fost primiţi şi noi aici. Sunt dezamăgit de ce am văzut, este o imagine urâtă pentru un oraş ca Marsilia. Este multă violenţă în lume în ziua de azi, nu e nevoie să avem şi în fotbal”, a declarat tehnicianul român.

”Suporterii voştri ar face mai bine să nu vină” la Salonic, a mai afirmat Lucescu, cu jumătate de gură, atunci când părăsea sala de conferinţe.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Daniel Pancu este noul antrenor principal al echipei CFR Cluj

Fostul selecţioner al naţionalei de tineret a României, Daniel Pancu, a fost instalat, joi, în funcţia de antrenor...

Arabia Saudită a respins o propunere a lui Messi, de a juca în campionatul acestei ţări înaintea CM 2026

Arabia Saudită a respins o propunere a superstarului argentinian Lionel Messi, care dorea să joace în campionatul acestei...

Messi solicită mai multă libertate de acţiune pentru cluburile din Major League Soccer

Superstarul argentinian Lionel Messi are câteva idei pentru dezvoltarea Major League Soccer, Liga nord-americană de fotbal, în care...

Directorul sportiv al lui Bayern vrea VAR din primele tururi din Cupa Germaniei

Max Eberl, director sportiv al lui Bayern Munchen, se alătură vocilor care solicită utilizarea sistemului VAR încă din...