EURO 2024: Portugalia trebuie să viseze la câştigarea Campionatului European, afirmă Cristiano Ronaldo

Data:

Portugalia are o echipă talentată şi pregătită să repete triumful din 2016 cu ocazia Campionatului European de fotbal din această vară, a declarat starul Cristiano Ronaldo la finalul meciului de pregătire cu Irlanda (3-0), în cursul căruia a reuşit o dublă de senzaţie, marţi seara la Aveiro.

„Este bine să ai picioarele pe pământ, dar cu gândurile la cer, adică să visezi la EURO. Visăm şi suntem pregătiţi. Avem talent, dar cum spun de multe ori, talentul se lucrează, nimeni nu îţi dă nimic. Iar echipa este pregătită să muncească”, a declarat Ronaldo pentru postul public RTP la finalul jocului cu irlandezii.

Celebrul atacant lusitan a vorbit şi despre momentul retragerii sale: „Ştiu că nu mai am mulţi ani în fotbal. Şi, după cum se spune în Spania, fiecare an este un cadou care trece şi pot continua să joc. Faptul că am jucat după vârsta de 35 sau 36 de ani este deja un cadou. Acum am 39 de ani şi în fiecare an încerc să mă bucur de asta”.

„Important este să fii bine din punct de vedere fizic şi psihic pentru a putea ajuta echipa. Şi, după cum ştiţi deja, mă leagă o dragoste de o viaţă de echipa naţională. Sunt aici de 20 de ani şi vreau doar să continui. Sunt îndrăgostit de fotbal şi fiecare meci este special”, a mai spus CR7.

Cristiano Ronaldo a marcat în minutele 50 şi 60 ale meciului de pe Estadio Municipal din Aveiro, prin două execuţii spectaculoase, după ce Joao Felix reuşise deschiderea scorului în prima repriză (18).

Acesta a fost ultima partidă de pregătire a selecţionatei Portugaliei, pregătită de spaniolul Roberto Martinez, care va debuta la EURO 2024 pe 18 iunie, în compania Cehiei, în cadrul Grupei F, din care mai fac parte Turcia şi Georgia.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Edward Iordănescu – Ne-am bucurat o seară, ne întoarcem smeriţi la muncă

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a afirmat, într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al...

Tenis: Andy Murray, operat recent la spate, încă mai speră că va juca la Wimbledon

Tenismanul britanic Andy Murray continuă să spere că va participa pentru ultima dată la Wimbledon săptămâna viitoare, dar...

Tenis: Stan Wawrinka a primit o invitaţie pentru JO 2024

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, în vârstă de 39 de ani, a primit o invitaţie pentru Jocurile Olimpice de...

Tenis: Gabriela Ruse şi Anca Todoni, calificate pe tabloul principal de simplu la Wimbledon

Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Anca Todoni au reuşit să acceadă, joi, pe tabloul principal de...