Preşedintele UEFA susţine revenirea echipelor de juniori ale Rusiei în competiţiile europene

Data:

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, salută dezbaterea despre revenirea echipelor de juniori ale Rusiei în competiţiile internaţionale de fotbal, într-un efort de a ajuta la depăşirea unui climat crescând de ură, dar a adăugat că nu există nicio presiune generală pentru a aduce Rusia înapoi, scrie DPA.

UEFA şi FIFA au exclus echipele de club şi cele naţionale ale Rusiei de la competiţiile internaţionale la scurt timp după invazia rusă din Ucraina în februarie 2022.

Această poziţie nu s-a schimbat pe fondul războiului în curs deşi a existat un plan al UEFA, în septembrie 2023, de a admite din nou echipele de juniori ale Rusiei, dar iniţiativa a fost blocată de zece federaţii naţionale care au spus că nu vor juca împotriva echipelor Rusiei, iar apoi au fost invocate motive tehnice.

Ceferin a declarat pentru DPA într-un interviu că o revenire a echipelor ruseşti ar putea doborî nişte bariere: ”Copiii din Rusia sunt crescuţi sub o propagandă care nu ne place, îi urâm, nu îi acceptăm. Dar în momentul în care ei ar trebui să vină în Germania şi să primească o îmbrăţişare de la un copil de 15-16 ani din Germania, Slovenia sau de oriunde, ei vor gândi diferit. În acest moment, o întreagă generaţie este crescută să urască şi mai mult. Situaţia este înfricoşătoare. Mi-e frică de asta”.

Şeful UEFA se întreabă de ce ar trebui să fie afectaţi ”copiii care nici măcar nu votează în ţara lor”, dar a recunoscut că ”deocamdată nu există nicio modalitate de a face altceva deoarece unele federaţii sunt supuse unei influenţe sau presiuni uriaşe din partea guvernele lor”.

Dacă sportivii ruşi pot participa ca neutri la JO 2024 de la Paris, în condiţii stricte, Ceferin admite că UEFA nu are asemenea planuri sau presiune pentru moment.

”Nu există presiuni şi nu am avut niciodată presiuni să-i aducem înapoi. De obicei, sunt împotriva oricărui boicot. Dar în această situaţie a trebuit s-o facem. Şi noi am fost printre primii care au făcut-o. Nu cred că fotbalul va ajuta foarte mult. Dar fiecare dintre noi poate face câte ceva”, a opinat Ceferin.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, calificat în turul 3 la Wimbledon

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz (22 ani), deţinătorul trofeului, s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului de...

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la dublu feminin la Wimbledon

Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu, miercuri, la...

Patricia Ţig, învinsă în primul tur la Bucureşti (ITF)

Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig a fost învinsă de burundeza Sada Nahimana, cu 7-6 (7/0), 6-3,...

Emma Răducanu s-a calificat în turul 3 la Wimbledon

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de...