Lotul echipei de fotbal Rapid Bucureşti s-a reunit luni dimineaţa la baza Constructorul în vederea pregătirii noului sezon, antrenorul Neil Lennon având la dispoziţie 33 de jucători pentru prima parte a cantonamentului.
Din lotul prezentat de FC Rapid pe site-ul oficial, noutăţile au fost jucătorii reveniţi de la echipele la care au fost împrumutaţi, Rareş Pop îmbrăcând pentru prima dată echipamentul echipei giuleştene. O parte dintre jucători au fost învoiţi, aceştia urmând a se alătura lotului în zilele următoare.
Lotul echipei Rapid anunţat pentru prima parte a stagiului de pregătire: Marian Aioani, Virgil Drăghia, Adrian Briciu, Codruţ Sandu (revenit de la Clinceni), Bogdan Ungureanu (învoit) – portari, Cristian Săpunaru, Paul Iacob, Răzvan Onea, Andrei Borza, Christopher Braun, Cristian Ignat (revenit de la CS Mioveni), Robert Bădescu – fundaşi, Mattias Kait, Xian Emmers, Răzvan Oaidă, Jayson Papeau, Claudiu Petrila, Florent Hasani (învoit), Funsho Bamgboye, Eduard Dănilă, Cătălin Cîrjan, Ştefan Pănoiu (revenit de la ‘U’ Cluj), Claudiu Micovschi (revenit de la UTA), Cătălin Vulturar (revenit de la UTA), Rareş Pop (venit de la UTA), Gabriel Gheorghe, Luka Gojkovic (transferat de la Javor; învoit), Damjan Djokovic (învoit), Octavian Cepoi (învoit) – mijlocaşi, Borisav Burmaz, Albion Rrahmani (învoit), Omar El Sawy, Alexandru Stan (revenit de la CS Mioveni) – atacanţi.
Echipa giuleşteană va pleca miercuri în primul cantonament al verii, la Curtea de Argeş, unde se va pregăti până pe 19 iunie. O zi mai târziu, Rapid va disputa primul meci amical din presezon, contra Gloriei Buzău, iar între 23 iunie şi 5 iulie, lotul rapidist se va muta în Slovenia, la Maribor, pentru cel de-al doilea cantonament.
Din lotul din sezonul trecut nu mai fac parte atacantul kosovar Ermal Krasniqi, transferat la Sparta Praga, şi mijlocaşul Alexandru Albu, căruia i-a expirat contractul cu FC Rapid.
La capitolul sosiri sârbul Luka Gojkovic reprezintă prima achiziţie a echipei Rapid, în această vară.
AGERPRES