Carlos Alcaraz, campionul de la Roland Garros – Stilul meu este să fiu agresiv tot timpul

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, după primul său triumf la Roland Garros, a declarat că succesul său se datorează faptului că a ştiu să-şi impună pe zgură propriul stil, de a fi agresiv tot timpul, scrie EFE.

”Deşi am crescut pe zgură, a trebuit să mă adaptez la suprafaţa hard, pentru că acolo sunt mai multe turnee. Dar eu am ştiu să-mi adaptez stilul meu, care este de a fi agresiv tot timpul”, a spus Alcaraz, după finala de la Paris în care l-a învins pe germanul Alexander Zverev cu 6-3, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2.

Alcaraz, la 21 de ani, a devenit cel mai tânăr jucător cu succese de Grand Slam pe cele trei suprafeţe diferite, după cele de la US Open 2022 şi Wimbledon 2023: ”Pentru mine este o mândrie să fiu în istoria sportului nostru. Un tânăr din El Palmar, din Murcia, şi-a pus numele în istoria tenisului, va continua să facă recorduri, este minunat”.

”US Open a fost un vis, ceva special pentru că era primul turneu de Grand Slam. Să câştig Wimbledon după cinci seturi contra lui Djokovic a fost grozav. Dar ştiind tot ce am depăşit în aceste luni, acest moment mă face mai mândru. Sunt lecţii de învăţat. Dacă eşti slab din punct de vedere mental, chiar dacă joci cel mai bun tenis din viaţa ta, nu câştigi un Grand Slam. Avansezi tururi, dar în cele din urmă nu câştigi”, a adăugat tenismanul iberic.

Spre deosebire de US Open şi Wimbledon, la Roland Garros a răsunat imnul învingătorului, un moment special pentru Alcaraz: ”Sunt foarte mândru să fiu spaniol. Reprezentând steagul meu, ţara mea, toţi spaniolii în turneele la care merg, este o mândrie, este minunat. Acest trofeu este al meu, dar este pentru întreaga ţară, pentru poporul meu. Ascultarea imnului este ceva uimitor, nu poate fi explicat. Am trăit-o cu Rafa de multe ori, dar trăirea ei la persoana întâi este minunat”.

Continuând obiceiul de a-şi face un tatuaj de fiecare dată când câştigă un Grand Slam, pe gât după US Open şi pe glezna dreaptă după Wimbledon, Carlos a spus că îşi va tatua Turnul Eiffel pe glezna stângă, dar a precizat că îşi va mai face unul singur apoi, când va câştiga Australian Open.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...

Răzvan Burleanu (FRF): Ienei rămâne o legendă, amintirea sa va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că Emeric Ienei, decedat, miercuri, la vârsta de 88...