Vlad Dascălu, pe podium la Cupa Mondială de mountain bike din Brazilia

Data:

Ciclistul român Vlad Dascălu a ocupat locul al treilea în proba de cross-country olimpic, duminică, la Cupa Mondială de mountain bike de la Petropolis (Brazilia), potrivit Agerpres.

Elveţianul Nino Schurter a ocupat primul loc, cu timpul de 1 h 26 min 52 sec, fiind urmat de francezul Maxime Marotte, 1 h 26 min 52 sec, şi de Vlad Dascălu, 1 h 26 min 55 sec, etc.

În urmă cu o săptămână, Dascălu ocupase locul al doilea la concursul CIMTB Michelin, desfăşurat tot la Petropolis.

Dascălu (Trek Factory Racing XC), clasat pe 7 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a urcat pe locul 5 în clasamentul general al Cupei Mondiale, cu 1.421 de puncte.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a salutat un ”rezultat excepţional pentru ciclismul românesc”, ”un rezultat de excepţie, la finalul unei curse strânse, în care a plecat la start de pe poziţia 29, avansând treptat şi preluând conducerea în turul al 5-lea. Turul 6 a fost decisiv, iar poziţiile pe podium s-au stabilit în urma unei lupte în care balanţa a fost înclinată de experienţă”.

”La doar 24 de ani, Vlad a fost deja Campion European şi Campion Mondial U23 la mountain bike cross-country în anul 2019, aducând primul titlul mondial pentru România la această disciplină. Ne-a reprezentat apoi la Jocurile Olimpice de vară din 2020 de la Tokyo, unde s-a clasat pe poziţia a 7-a. Rezultate spectaculoase, care îmi dau certitudinea că Vlad are în faţă un viitor glorios în ciclism. Sunt mândru de el şi îl felicit din tot sufletul!”, a concluzionat ministrul.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...