Fotbal: Cluburile din Premier League au votat pentru menţinerea arbitrajului video (VAR)

Data:

Cluburile din Premier League au votat joi pentru menţinerea arbitrajului video (VAR), deşi acestuia i-au fost aduse numeroase critici în sezonul trecut, informează Reuters, scrie Agerpres.

Potrivit BBC, 19 din cele 20 de cluburi din Premier League au votat în favoarea menţinerii VAR, care a fost introdus în sezonul 2019-2020.

„Deşi VAR permite luarea unor decizii mai precise, s-a convenit că ar trebui făcute îmbunătăţiri în beneficiul jocului şi al suporterilor”, a indicat liga într-un comunicat.

Liga şi comisia arbitrilor din Anglia (PGMOL) au declarat că vor continua să facă lobby la IFAB pentru a exista o mai mare flexibilitate, cu scopul de a permite transmisia video şi audio în direct în timpul examinărilor VAR.

Mai multe domenii cheie au fost identificate în timpul discuţiilor dintre cluburi, unul dintre acestea fiind menţinerea unui „prag ridicat” pentru VAR. Alte domenii cheie vizează reducerea întârzierilor jocului, în primul rând prin introducerea tehnologiei semiautomate pentru ofsaid (SAOT), dar şi îmbunătăţirea experienţei fanilor printre-o reducere a întârzierilor şi prin anunţuri făcute de arbitri pe stadion pentru a explica modificarea deciziilor în urma folosirii VAR.

Premier League a subliniat că este nevoie de mai multă transparenţă şi comunicare în jurul VAR.

Cluburile din Premier League au votat în privinţa unei posibile renunţări la VAR după ce Wolverhampton Wanderers a înaintat în luna mai o rezoluţie, invocând „consecinţele negative care dăunează relaţiei dintre fani şi fotbal”.

VAR a fost introdus pentru a ajuta oficialii de pe teren în luarea deciziilor decisive în timpul meciurilor, însă tehnologia s-a aflat în centrul controverselor, cu plângeri mergând de la analiza sa aprofundată până la întârzieri care pot dura mai multe minute. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Joao Neves şi Fabian Ruiz au revenit la antrenamentele lui PSG

Mijlocaşii Joao Neves şi Fabian Ruiz au revenit la antrenamentele echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a anunţat, marţi,...

Luciano Spalletti, prima opţiune pentru banca tehnică a lui Juventus

Luciano Spalletti, fost antrenor la Inter, AS Roma şi Napoli, precum şi fost selecţioner al Squadrei Azzurra, este...

Wayne Rooney, îngrijorat de prestaţia pilonilor de bază de la Liverpool

Fostul internaţional englez Wayne Rooney a tras un semnal de alarmă privind forma pilonilor de bază ai echipei...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...