Edward Iordănescu: Mă supără că nu am marcat, deşi am avut 3 ocazii şi un penalty

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, că îl supără faptul că jucătorii săi au avut trei ocazii mari şi un penalty, dar cu toate acestea nu au marcat în amicalul cu Bulgaria încheiat la egalitate, 0-0, scrie Agerpres.

„A fost un test util înaintea unui turneu final. Bulgaria nu vine după o perioadă fastă a ei, dar a arătat lucruri bune. Mi-aş fi dorit mai mult ritm la construcţie, mai multă complexitate şi joc între linii, mai multe ocazii. Am creat 2-3 ocazii şi trebuia să marcăm, pentru că altfel vorbeam acum. Mi-aş fi dorit un ritm de joc mai apropiat de competiţia care urmează, de EURO. Mă supără că am avut 3 ocazii şi un penalty şi nu am marcat. Pentru că la European mai mult de 2-3 ocazii nu vom avea şi dacă nu vom găsi eficienţa în faţa porţii atunci va fi greu să scoatem puncte. Dar să nu uităm că acum mai puţin de 6 luni sărbătoream o calificare de pe primul loc şi neînvinşi. Aşa că spun să rămânem echilibraţi. Sunt sigur că în următorul meci vom vedea o naţională a României mai alertă şi să dea Dumnezeu ca la partida cu Ucraina să fim la nivelul optim pentru a fi eficienţi”, a afirmat selecţionerul.

„Trebuie să menţionăm că la lot ne vedem după trei luni şi am avut jucători care au venit în rate, au fost două săptămâni între primii ajunşi în cantonament şi ultimii. Discrepanţa e foarte mare, diferenţă mare de la un jucător la altul. Asta a fost o provocare pentru noi să uniformizăm, să ţinem nivelul celor care au venit repede. Noi avem un joc destul de definit, am încercat unele lucruri şi azi, am încercat să mai ajustăm pentru că urmează un turneu final şi nu poţi să vii cu aceleaşi mijloace din campanie. Încet-încet însă vom aşeza lucrurile. Eu îmi doresc la EURO cât mai puţine situaţii dar să marcăm, decât foarte multe ocazii şi să nu marcăm”, a adăugat Iordănescu.

Întrebat cum comentează huiduielile publicului la adresa jucătorilor naţionalei de la finalul partidei disputate pe Stadionul Steaua, antrenorul a răspuns: „Avem antecedente de acest fel şi de acum mulţi ani, inclusiv cu ‘Generaţia de Aur’, când la ultimele meciuri erau anumite nemulţumiri. Cum pot să fiu eu supărat pe un public care totuşi a venit marţi seara la acest meci să vadă echipa naţională, un public pretenţios, dar care în multe momente grele a fost alături de noi. Cu siguranţă că am fi dorit să livrăm un alt fotbal şi un alt rezultat. Ne-am fi dorit să câştigăm, să ne creăm mai multe ocazii. Şi puteam să câştigăm pentru că am avut 2-3 ocazii mari de tot, plus un penalty ratat, dar mâine vom analiza şi vom gândi foarte atent paşii următori”.

Atacantul Denis Alibec, absent de la acest meci din cauza unei accidentări, ar putea fi recuperat într-un timp scurt. „Alibec este sub observaţia staff-ului medical şi eu sunt încrezător că îl putem recupera într-un timp relativ scurt”, a explicat selecţionerul.

Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul Steaua din Bucureşti, penultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.

România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, pe 7 iunie, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua (21:00).

România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...