Burleanu, despre contractul lui Iordănescu – E mai greu să negociezi cu un antrenor care a avut succes

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, referitor la prelungirea contractului selecţionerului Edward Iordănescu, după EURO 2024, că este mai greu să negociezi cu un antrenor care a avut succes decât cu unul care urmează să preia naţionala României.

„În continuare suntem în acest obiectiv, să semnăm acest contract până la plecarea la EURO. Au fost mai multe discuţii la nivelul avocaţilor, sunt câteva clauze noi în momentul de faţă în contract, în ceea ce priveşte plata, dar şi alte beneficii. El este un antrenor care a avut succes şi atunci perspectiva noastră, a Federaţiei Române de Fotbal, a fost în această direcţie. În momentul de faţă mingea este în terenul lui, aşteptăm răspunsul şi acordul lui. Sunt detalii de contract, aşa cum el nu vi le-a împărtăşit, nici eu nu vi le pot împărtăşi. Pot să spun doar că e un contract diferit, pe o perioadă mai lungă de timp, de patru ani, care nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării de către Edi Iordănescu. Au fost alte subiecte care au avut nevoie de câteva zile. Sunt anumite subiecte sensibile, i-am explicat de ce este importantă pentru Federaţia Română de Fotbal stabilitatea la nivelul echipei naţionale. În momentul de faţă nu avem un blocaj în privinţa condiţiilor financiare, pentru că a avut succes şi e normal să recompensezi acest lucru. E mai uşor să negociezi cu un antrenor atunci când vine la echipa naţională decât atunci când a avut succes”, a declarat Burleanu după Adunarea Generală a FRF.

Întrebat dacă în contractul lui Iordănescu va fi stipulată ca obiectiv şi calificarea la Cupa Mondială din 2026, Burleanu a spus: „Fiind un contract pe patru ani, bineînţeles că are şi obiective intermediare”.

El a precizat că este pregătit pentru orice scenariu, chiar dacă şi-ar dori să continue cu Edward Iordănescu în funcţia de selecţioner.

„Ne dorim ca până la plecarea în Germania să ştim dacă vom continua cu Iordănescu după EURO. În acelaşi timp, ca orice organizaţie, vom fi pregătiţi pentru orice scenariu. El are parte de aceeaşi susţinere din partea Federaţiei Române de Fotbal, de data aceasta pe o perioadă de patru ani. Pur şi simplu ne dorim să continuăm”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Contractul selecţionerului Edward Iordănescu este scadent la finalul Campionatului European de fotbal din această vară din Germania.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...