Elisabeta Lipă: Mi-aş dori ca într-un ciclu olimpic să avem în fiecare lună campanie electorală

Data:

reşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, prezentă vineri la inaugurarea primei săli de scrimă din ultimii 40 de ani, a declarat că şi-ar dori ca într-un ciclu olimpic să avem în fiecare lună campanie electorală.

”Întotdeauna începutul este foarte greu. (…) Dacă le oferi ceva copiilor, cu siguranţă că din curiozitate vin, iar cei care au talent intră pe mâinile antrenorilor care ştiu cu siguranţă ce să facă cu ei şi unde să le îndrume paşii. Şi când câştigi este o senzaţie extraordinar de frumoasă. Aşa că eu le doresc tuturor copiilor de aici din şcoală măcar odată să simtă tot ceea ce simte un campion. Eu eu mi-aş dori ca într-un ciclu olimpic să avem în fiecare lună campanie electorală şi fiecare primar, indiferent de unde este, să îşi asume faţă de electorat nişte lucruri. Şi aici nu mă refer doar la săli de sport, pentru că avem nevoie şi de săli. Avem nevoie şi de spitale, avem nevoie şi de teatre, pentru că trebuie să facem şi educaţie cu cei mici, pentru că ei sunt cei care ne înlocuiesc în viitorul acestei ţări”, a spus Lipă.

Cvintupla campioană olimpică de canotaj a spus că victoriile înotătorului David Popovici la Barcelona, în circuitul Mare Nostrum, sunt încurajatoare în perspectiva JO 2024 de la Paris: ”Eu nu vreau să pun presiune pe sportiv şi aşa îşi pun presiune singuri pe ei. Şi să mai venim şi noi din afară. Fiecare sportiv, şi eu vă asigur de acest lucru, va face tot ce ţine de el ca la Paris să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Aşa că şi în cazul lui David, sunt ferm convinsă că el este în grafic conform planului de pregătire şi că la Paris, cu colectivul tehnic pe care îl are alături şi cu un antrenor care a demonstrat că poate să-l ducă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, va face tot posibilul să fie acolo”.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a reiterat faptul că portdrapelul României la JO 2024 va fi ales după 5 iulie, data când se închid calificările pentru Paris, şi speră că vom avea cel puţin 100 de sportivi prezenţi acolo: ”Am explicat de fiecare dată: calificările se închid pe data de 5 iulie. Atunci vom şti exact care sunt toţi participanţii la Jocurile Olimpice. Până atunci trebuie să dăm şansă fiecărui sportiv. Încă mai sunt sportivi care se pot califica. Sper să atingem numărul 100 de sportivi calificaţi pentru România. Deci oricum vom fi foarte aproape de acest număr şi sperăm într-o reprezentare cât mai bună la Paris din toate punctele de vedere”.

Team Romania are în acest moment 89 de sportivi calificaţi la JO 2024, la 14 sporturi.

Covaliu a regretat suspendarea lui Vlad Dascălu, fostul campion european XCO la mountain bike, din cauza absenţei de la controalele inopinate: ”Situaţia cu Vlad este e o dezamăgire pentru felul în care s-a întâmplat şi pentru felul în care el a tratat acest subiect. Din păcate, sunt reguli. Fiecare trebuie să se supună acestor reguli. Sunt valabile pentru toţi. Aceste reguli trebuie să le respectăm. N-avem ce face. Era o şansă a noastră la medalii şi ne pare foarte rău”.

Elisabeta Lipă şi Mihai Covaliu au participat, vineri, la inaugurarea unei noi săli de scrimă, în incinta Şcolii Gimnaziale 195 Hamburg din Sectorul 3 al Capitalei.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...