Gimnastică artistică: Americanca Gabby Douglas, triplă campioană olimpică, ratează selecţia pentru JO 2024

Data:

Gimnasta americană Gabby Douglas, triplă campioană olimpică, s-a accidentat la gleznă şi s-a retras de la Campionatele Statelor Unite din Texas ce au loc în weekend, criteriu de calificare în echipa pentru Jocurile Olimpice de la Paris, scrie Reuters.

Douglas, 28 ani, campioană olimpică la individual compus în 2012, a căzut de două ori la paralele în concursul US Classic de săptămâna trecută şi nu va mai putea participa la campionatele naţionale.

”Iubesc acest sport şi îmi place să-mi depăşesc limitele. Sper să pot inspira colegele mele şi pe cele din viitoarea generaţie de gimnaste că vârsta este doar un număr şi poţi realiza orice dacă munceşti tare pentru asta”, a spus Douglas pentru ESPN.

După JO 2016 de la Rio, unde a cucerit aurul cu echipa, Douglas s-a retras şi s-a concentrat pe sănătatea ei mentală, dar a revenit anul trecut la antrenamente, sperând să prindă echipa pentru Paris 2024.

Americanca pare decisă să se antreneze în continuare pentru JO de la Los Angeles, din 2028, când va avea 32 de ani: ”Mi-am dovedit mie însămi şi sportului că abilităţile mele rămân la un nivel de elită. Planul meu este să continui antrenamentele pentru LA 2028. Ar fi o asemenea onoare să reprezint SUA, acasă, la Jocurile Olimpice”.

Pe lângă cele trei medalii olimpice de aur, Gabby Douglas mai are în palmares două medalii de aur cu echipa la Mondiale, plus un argint la individual compus.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...