Tenis: Elena Rîbakina s-a calificat fără să forţeze în turul al doilea la Roland Garros

Data:

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, numărul 4 mondial, una din pretendentele la titlu la Roland Garros, s-a calificat fără să forţeze în turul al doilea, învingând-o marţi cu 6-2, 6-3 pe belgianca Greet Minnen, locul 85 WTA, informează AFP.

Rîbakina, în vârstă de 24 de ani, victorioasă la Wimbledon în 2023, nu a avut probleme în a-şi impune superioritatea sub acoperişul terenului Suzanne-Lenglen, singurul, în afară de Philippe-Chatrier, care este protejat de ploaia ce cade din nou asupra Parisului.

Kazaha, care are cea mai bună performanţă la Roland Garros un sfert de finală în 2021, are evoluţii destul de convingătoare în această primăvară pe zgură. Câştigătoare la Stuttgart a celui de-al treilea său titlu din acest an la mijlocul lui aprilie (după Brisbane şi Abu Dhabi pe hard), a ajuns apoi în semifinalele turneului WTA 1000 de la Madrid, înainte de a fi nevoită să se retragă, bolnavă, din cel de la Roma, unde era deţinătoarea titlului, în urmă cu trei săptămâni.

Rîbakina a o va înfrunta în turul următor pe olandeza Arantxa Rus, locul 49 WTA, sau pe germanca Angelique Kerber, fost lider mondial şi câştigătoare a trei titluri de Mare Şlem, ajunsă pe locul 238.

Tot marţi, franţuzoaica Alize Cornet, locul 107 mondial, a disputat ultimul meci din cariera sa, fiind învinsă cu 6-2, 6-1 de jucătoarea chineză Qinwen Zheng (8 WTA), finalista ultimului Open al Australiei.

Momentul retragerii a sosit pentru Alize Cornet, în vârstă de 34 de ani. Pe lângă şase titluri de simplu, ea deţine recordul numărului de turnee de Mare Şlem disputate consecutiv, 69, serie care a început la Australian Open în 2007.

Franţuzoaica a ajuns până în sferturile de finală la Australian Open în 2022, cel mai bun parcurs al său la un turneu de Grand Slam.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Amorim, antrenorul lui Manchester United, criticat după umilinţa în faţa lui Grimsby Town

Ruben Amorim, antrenorul lui Manchester United, a fost criticat dur de presa engleză după umilinţa în faţa lui...

Ciclism: Britanicul Chris Froome, grav accidentat la un antrenament, va fi supus unei intervenţii chirurgicale

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu campion al Turului Franţei, este în stare stabilă şi aşteaptă o intervenţie chirurgicală...

Scandal între Ostapenko şi Townsend, după meciul de la US Open

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko a respins sugestiile că ar fi rasistă după un schimb verbal încins...

UEFA a mutat ora de start a finalelor Ligii Campionilor, de la 22:00 la 19:00

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că ora de start a finalei...