Tenis: Nadal, eliminat la Roland Garros, probabil ultima sa apariţie pe zgura pariziană

Data:

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, în prezent pe locul 275 ATP, a fost eliminat luni, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce s-a înclinat în trei seturi, 3-6, 6-7 (5/7), 3-6, în faţa germanului Alexander Zverev (4 ATP, favorit nr. 4), scrie Agerpres.

Zverev, unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, recent câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, s-a impus după o partidă de trei ore şi 6 minute, în care a reuşit 8 aşi şi a avut 3 duble greşeli, Nadal reuşind 2 aşi şi comiţând tot 3 duble greşeli.

Pentru Nadal aceasta ar putea fi şi ultima participare la Roland Garros. „Există mari şanse ca acesta să fie ultimul meu turneu de la Roland Garros. Dar nici nu aş putea spune că sunt sută la sută sigur că va fi ultimul”, a declarat sâmbătă spaniolul, care pe 3 iunie va împlini 38 de ani, de paisprezece ori învingător pe zgura pariziană.

Nadal, care are 22 de titluri de Mare Şlem în palmaresul său, a ezitat multă vreme dacă va participa sau nu la turneul lui preferat. În 2022, Nadal l-a învins foarte greu în semifinalele pe Zverev, care a abandonat după ce a suferit o gravă accidentare la gleznă.

Zverev va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe belgianul David Goffin (115 ATP) şi francezul Giovanni Mpetshi Perricard (66 ATP).

Rezultate de luni:
Alexander Zverev (Germania/N.4) – Rafael Nadal (Spania) 6-3, 7-6 (7/5), 6-3
Karen Hacianov (Rusia/N.18) – Sumit Nagal (India) 6-2, 6-0, 7-6 (7/5)
Matteo Arnaldi (Italia) – Arthur Fils (Franţa/N.29) 6-3, 4-6, 6-4, 6-2
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.9) – Marrton Fucsovics (Ungaria) 7-6 (9/7), 6-4, 6-1
Ben Shelton (SUA/N.15) – Hugo Gaston (Franţa) 3-6, 6-3, 6-4, 6-4
Henri Squire (Germania) – Max Purcell (Australia) 6-2, 6-2, 3-6, 4-6, 7-6 (12/10)
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.21) – Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-2, 6-4, 6-4
Kwon Soonwoo (Coreea de Sud) – Emil Ruusuvuori (Finlanda) 6-3, 6-4, 6-3
Aleksandr Şevcenko (Kazahstan) – Aslan Karaţev (Rusia) 6-4, 4-6, 1-6, 6-1, 6-4
Jannik Sinner (Italia/N.2) – Christopher Eubanks (SUA) 6-3, 6-3, 6-4. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedri (FC Barcelona) a revenit la antrenamente după accidentarea din urmă cu o lună

Mijlocaşul Pedro Gonzalez "Pedri", indisponibil după ce a suferit o accidentare în urmă cu o lună pe Santiago...

Oscar Piastri (McLaren) spune că nu îl va ajuta pe coechipierul Lando Norris să câştige titlul mondial

Pilotul australian de Formula 1 Oscar Piastri a spus că subiectul referitor la sprijinul pe care i l-ar...

Mbappe, al patrulea jucător al lui Real Madrid ce marchează patru goluri într-un meci de Liga Campionilor

Kylian Mbappe este al patrulea fotbalist al lui Real Madrid care marchează patru goluri într-un meci de Liga...

Lautaro Martinez a fost ‘furios’ pe Chivu după ce a fost înlocuit, crede o legendă a lui Inter

Lautaro Martinez cu siguranţă nu a fost încântat să fie înlocuit în meciul din deplasare de miercuri cu...