UEFA estimează la 4,4 miliarde de euro valoarea ediţiei 2024/2025 a Ligii Campionilor

Data:

Ediţia 2024/2025 a Ligii Campionilor la fotbal, care se va desfăşura cu un nou format, de 36 echipe, va avea o valoare proiectată de UEFA de 4,4 miliarde de euro şi răspunde dorinţei cluburilor care au participat la acest proiect încă din 2019, conform forului european, citat de EFE.

Secretarul general adjunct al UEFA Giorgio Marchetti, şi şeful agendei şi competiţiilor cluburilor, Tobias Hedstuck, au explicat, joi, la Madrid, noutăţile competiţiei, alături de cele pentru Europa League şi Conference League începând cu luna septembrie.

Modificărilor introduse au ca obiectiv creşterea competitivităţii încă din prima fază, cu confruntări între echipe de top, pentru a crea mai multă diversitate şi de a extinde participarea, îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea pentru a crea un format mai atractiv.

”Cluburile sunt la baza acestei competiţii, este o muncă foarte lungă, am început în 2019. Asta îşi doresc cluburile. Avem mai multă diversitate, va creşte valoarea comercială a concurenţei şi protejăm competiţiile interne europene. Fiecare parte le poate influenţa pe toate celelalte, există multă interacţiune, este mai imprevizibilă. Cred că vom vedea unele beneficii chiar şi în faza ligii unice în ceea ce priveşte competitivitatea, ceea ce este mai imprevizibil”, a spus Marchetti.

Pe lângă valoarea estimată de 4,4 miliarde de euro, faţă de 3,5 miliarde în sezonul 2023/2024, noua distribuţie financiară creşte plăţile de solidaritate cu 10% – cu 3% pentru echipele calificate şi 7% pentru neparticipante – şi, de asemenea, pentru Liga Campionilor feminină şi Youth League, care vor primi 25 de milioane de euro.

Numărul de echipe va creşte de la 32 la 36 şi faza grupelor dispare pentru a se juca o singură fază de ligă, care va avea 8 etape. Cele patru noi echipe care vor intra vor fi locul al treilea din a cincea federaţie din clasamentul UEFA; cea care vine din faza preliminară şi alte două din cele două federaţii cu cea mai bună performanţă colectivă (anul acesta Italia şi Germania).

Locul cinci în Italia în acest moment ar fi pentru Atalanta, deja câştigătoare a Europa League. Dacă Atalanta termină în final pe locul cinci în liga italiană, echipa care ar urma să acceseze Liga Campionilor ar fi AS Roma, după cum a explicat UEFA.

La prima tragere la sorţi a competiţiei, din august, va avea patru urne de câte opt cluburi. În prima se vor afla Real Madrid sau Dortmund, în funcţie de câştigătoarea finalei din 1 iunie de pe Wembley şi alte şapte cluburi conform coeficientului UEFA.

Fiecare club va juca opt meciuri, două dintre ele cu două rivale din aceaşi urnă, într-o ordine determinată prin tragere la sorţi, iar restul cu echipe din celelalte urne. În faza ligii, echipele din aceeaşi ţară vor fi împiedicate să se înfrunte, deşi programul de tragere la sorţi prevede excepţii. Primele opt clasate vor merge direct în faza optimilor de finală. Cele clasate de la locurile 9 la 24 (16) vor juca un tur de calificare, în care cei mai bine poziţionate vor fi cap de serie şi vor juca manşa secundă acasă. Echipele care termină sub locul 24 vor fi eliminate şi niciuna nu va mai juca în Europa League.

În caz de egalitate, primul criteriu de departajare va fi golaverajul. Apoi, dacă echipele s-au înfruntat, rezultatul confruntării, iar dacă nu, numărul de goluri. Ulterior, numărul de victorii. În ultima etapă se vor juca toate jocurile în acelaşi timp, sistem care se va aplica şi în Europa League şi în Conference League.

UEFA a programat, de asemenea, zile exclusive pentru fiecare dintre cele trei competiţii ale cluburilor. Liga Campionilor va fi prima, care se va juca în zilele de marţi, miercuri şi joi de la 19:45 şi 22:00 (ora României). Meciurile din Europa League, cu acelaşi format ca şi Liga Campionilor, vor avea loc joi, iar cele din Conference League, cu 32 de cluburi şi 6 etape, tot joi.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...