Tenis: Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros

Data:

Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu şi-au aflat adversarele din prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, în urma tragerii la sorţi efectuate, joi, la Paris.

Sorana Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, va debuta contra rusoaicei Ana Blinkova (25 ani, 45 WTA). Cîrstea a învins-o pe campioana de la Transylvania Open din 2022 în singura lor confruntare anterioară, în 2020, în primul tur la Dubai (ITF), cu 6-2, 6-1.

Ana Bogdan (31 ani, 63 WTA) va primi replica franţuzoaicei Elsa Jacquemot (21 ani, 150 WTA), beneficiara unui wild card. Va fi primul duel dintre ele în circuitul profesionist.

Jaqueline Cristian (25 ani, 67 WTA) va avea un meci foarte dificil în primul tur la Openul Franţei, contra letonei Jelena Ostapenko (26 ani), numărul 10 mondial.

Jaqueline Cristian a câştigat cu 6-3, 7-6 (11/9), în 2021, în optimi la Sankt Petersburg, singurul său meci jucat până acum împotriva Jelenei Ostapenko, campioana din 2016 de la Roland Garros, după o finală dramatică disputată contra Simonei Halep.

Irina Begu (33 ani, 126 WTA) va întâlni în primul tur o adversară venită din calificări.

Alte două românce au şansa de a accede pe tabloul principal la Paris, Gabriela Ruse şi Cristina Dinu, care vor câştiga, vineri, în ultimul tur al calificărilor, contra italiencei Sara Errani, respectiv a braziliencei Laura Pigossi.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...