Olimpice: Un studiu plasează Franţa la egalitate cu Japonia, pe locul cinci, în clasamentul pe medalii la JO de la Paris

Data:

Franţa s-ar putea afla la egalitate cu Japonia pentru locul cinci în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, conform unui studiu al Observatorului francez de conjuncturi economice (OFCE), publicat miercuri, într-un model care include în acelaşi timp şi Rusia, deşi aceasta este exclusă din competiţie, informează AFP.

Jocurile Olimpice urmează să debuteze în aproape două luni (26 iulie-11 august), iar miza fixată de preşedintele Emmanuel Macron echipei Franţei este să termine între primele cinci naţiuni.

Un studiu al OFCE, supervizat de Wladimir Andreff, profesor la Universitatea din Paris (Pantheon-Sorbona), şi publicat miercuri, califică acest obiectiv „de atins”, excluzând în acelaşi timp ambiţia iniţială de a obţine între 70 şi 80 de medalii, un număr „în afara realităţii posibile”.

Conform diferitelor modele de predicţie statistică utilizate pentru acest studiu, care ia în calcul criterii precum populaţie, PIB-ul pe locuitor, număr de sportivi prezenţi şi numărul de medalii câştigate la Jocurile precedente, Franţa va fi deci cot la cot cu Japonia, pentru locul cinci.

Statele Unite şi China ar urma să se plaseze în primele două locuri în această ordine, în faţa Rusiei, dar studiul nu a luat în calcul interdicţia CIO care afectează această ţară din cauza războiului din Ucraina. Sportivii ruşi vor fi autorizaţi să participe doar sub drapel neutru şi în condiţii stricte.

Pe poziţia a patra, conform studiului, s-ar afla Marea Britanie, urmată de Franţa la egalitate cu Japonia şi apoi de Australia.

La ultimele Jocuri Olimpice, de la Tokyo, Franţa a încheiat pe locul 8, cu 33 medalii, dintre care 10 de aur.

România, care a cucerit patru medalii la JO 2020, este creditată cu 11 medalii la Paris, conform unui model, cu limita inferioară de 8 medalii şi cea superioară de 15. Un alt model previzionează o şansă medie de 6 medalii pentru România la JO 2024, cu un minim de 4 şi un maxim de 9.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Messi ar putea fi menajat în amicalul cu Venezuela, spune selecţionerul Argentinei

Selecţionerul echipei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a declarat joi că încă nu este sigur dacă starul...

Gimnastică artistică: Simone Biles a reunit peste 10.000 de tineri la un eveniment la Buenos Aires

Gimnasta americană Simone Biles, septuplă campioană olimpică, a fost cap de afiş la un eveniment şi o prezentare...

Anglia a învins Ţara Galilor fără drept de apel (3-0), într-un meci amical

Naţionala de fotbal a Angliei a învins reprezentativa Ţării Galilor cu scorul de 3-0, joi seara, pe Wembley,...

LeBron James, victimă a unei crize de sciatică, ratează debutul de sezon în NBA

Superstarul LeBron James va rata debutul sezonului în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), al 23-lea din cariera...