Echipajul Bogdan Marişca/Sebastian Itu, implicat într-un accident în Raliul Maramureşului

Data:

Echipajul alcătuit din Bogdan Marişca şi Sebastian Itu (Ford Fiesta R5) a fost implicat într-un accident, sâmbătă, la Raliul Maramureşului, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, ieşind în decor în timpul probei speciale cu numărul 5, Copalnic, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, citat de Agerpres.

Ambii sportivi sunt în afara oricărui pericol, dar copilotul a fost transportat la UPU Baia Mare pentru mai multe investigaţii, fiind conştient şi cooperant. Conducerea cursei a decis anularea probei speciale cu numărul cinci, dar şi a celei cu numărul şase.

Maşina pilotată de multiplul campion naţional Bogdan Marişca s-a izbit de un copac, fiind avariată în special în partea dreaptă. A fost activat butonul SOS, pilotul a ieşit singur din maşină şi, imediat, din start a plecat spre locul accidentului o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, cu medic de la Comisia Medicală FRAS.

Copilotul era cooperant şi conştient, însă, conform protocolului, s-a decis intervenţia descarcerării pentru extragerea lui din maşina de concurs pentru a evita anumite leziuni care nu erau vizibile. A fost transportat spre UPU Baia Mare cu ambulanţa de la SAJ. La unitatea medicală a fost diagnosticat cu un traumatism cranio cerebral uşor şi un hematom la cotul drept. Cooperant şi conştient, acesta este în afara oricărui pericol, dar se află sub investigaţii. Pilotul Bogdan Marişca este alături de el la spital, acesta neavând nevoie de nicio intervenţie medicală, precizează FRAS.

Marişca şi Itu formează cel mai longeviv echipaj din Campionatul Naţional de Raliuri, cei doi făcând echipă în maşina de concurs încă din 1997. În momentul accidentului, aceştia se aflau pe locul 3 în topul general de la Raliul Maramureşului.

Liderul cursei după prima zi este echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Porsche 997 RGT), cu timpul de 37 min 42 sec, potrivit site-ului FRAS, urmat de bulgarii Ignat Petrov Isaev/Iordan Iordanov (Skoda Fabia R5), la 7 sec 6/10, şi de Andrei Gîrtofan/Doru Vrajă (Skoda Fabia Rally 2), la 01 min 59 sec 9/10, etc.

Duminică sunt programate ultimele două probe speciale ale cursei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...