Jocurile Olimpice 2024 vor avea un serial documentar

Data:

Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris, din această vară, vor face pentru prima oară obiectul, în afara obişnuitului film serial, a unui serial documentar din culisele evenimentului, ce va fi realizat fraţii Jules şi Gedeon Naudet, au anunţat, marţi, organizatorii Jocurilor, citaţi de AFP.

„Timp de cinci luni, până pe 8 septembrie 2024 (data încheierii Jocurilor Paralimpice), Jules şi Gedeon Naudet urmăresc culisele sportivilor, partenerilor şi echipelor de la Paris 2024 pentru a detalia în exclusivitate organizarea şi desfăşurarea Jocurilor”, au precizat comitetul de organizare Paris 2024 şi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), într-un comunicat dat publicităţii.

Printre „martorii privilegiaţi” se vor afla Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare, participanţi la ştafeta torţei olimpice, voluntari sau membri ai anturajului sportivilor.

„Sunt Jocurile văzute prin ochii celor care le fac, iar noi relatăm poveştile din interior, mărturii înainte de toate umane”, au afirmat realizatorii, autorii unor documentare consacrate atentatelor din 11 septembrie 2001 („New York: 11 septembrie”) şi din 13 noiembrie 2015 („13 noiembrie: Atacul din Paris”).

Cu ocazia anunţului acestui documentar, cineaştii franco-americani au fost prezenţi la Festivalul de la Cannes alături de flacăra olimpică purtată de mai mulţi sportivi paralimpici.

Trei episoade de câte 52 minute vor fi difuzate în prime time pe France 2 cu puţin înainte de debutul Jocurilor, pe 26 iulie. Filmul oficial, de 90 de minute, va fi difuzat de France Televisions pe 1 ianuarie 2025.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...