Mbappe a organizat un impresionant dineu de rămas bun la Paris

Data:

Starul francez al fotbalului Kylian Mbappe a organizat o cină impresionantă cu aproximativ 250 de invitaţi, luni seara, la un elegant restaurant de pe Champs-Elysees, pentru a-şi lua rămas bun de la clubul Paris Saint-Germain, informează EFE.

Restaurantul, denumit „Gigi”, se chema anterior „Casa Albă”, astfel că publicaţia Le Parisien, care a relatat evenimentul, a afirmat că locaţia a fost aleasă special de Mbappe ca o aluzie la viitoarea sa destinaţie, clubul Real Madrid.

Mbappe, care şi-a petrecut weekend-ul la Cannes, după ce nu a fost convocat de antrenorul Luis Enrique pentru ultimul meci al sezonului din Ligue 1, a avut mulţi invitaţi la dineu, printre care colegii de vestiar Keylor Navas, Barcola, Hakimi, Vitinha, Kimpembe, Zaire-Emery, Arnau Tenas, Ousmane Dembele, Skriniar, Zague, Danilo Pereira sau Nuno Mendes, fratele său Ethan, precum şi mulţi angajaţi de la diferite niveluri ale clubului parizian.

Conform Le Parisien, la dineu ar fi fost invitat şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, dar acesta nu a putut onora invitaţia. Căpitanul Franţei a dezvoltat o relaţie personală în ultimii ani cu şeful statului francez.

De la dineu, conform presei, ar fi lipsit preşedintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, cu care Mbappe a avut o relaţie tensionată în ultima perioadă.

Chiar dacă Mbappe nu a dezvăluit viitoarea destinaţie, presa spaniolă afirmă de câteva luni că Mbappe şi Real Madrid au semnat un acord ce prevede că jucătorul francez se va alătura clubului din La Liga pe 1 iulie. El şi-a oficializat recent plecarea de la Paris Saint-Germain la finalul sezonului după ce a jucat şapte ani la acest club.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Vom face unele schimbări în echipă în meciul cu Farul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu...

Andrea Pirlo, numit antrenorul echipei Dubai United

Fostul mare fotbalist italian Andrea Pirlo a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei Dubai United...

Thomas Muller a confirmat că va continua să joace, dar nu în Europa

Fostul internaţional german Thomas Muller a confirmat că va continua să joace fotbal, dar nu în Europa, după...

FC Barcelona a plecat cu 30 de jucători în turneul din Asia

Antrenorul Hansi Flick a convocat 30 de jucători pentru turneul asiatic al echipei de fotbal FC Barcelona, care...