Tenis: Gabriela Ruse, în runda a doua a calificărilor de la Roland Garros

Data:

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a învins-o pe australianca Talia Gibson cu 6-1, 6-1, luni, la Paris, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, scrie Agerpres.

Ruse (26 ani, 152 WTA) a obţinut victoria în doar 51 de minute în faţa tinerei sale adversare (19 ani, 187 WTA).

Românca şi-a asigurat un cec de 28.000 de euro şi 20 de puncte WTA, urmând să o înfrunte pe olandeza Suzan Lamens (24 ani, 148 WTA).

În alt meci, germanca Jule Niemeier (24 ani, 97 WTA) a trecut de românca Laura Ioana Paar (35 ani) cu 6-0, 6-1, în doar 44 de minute. Laura Paar (fostă Andrei) a revenit în circuit după o pauză de doi ani.

Pe tabloul calificărilor se mai află cinci românce, Irina Bara (care o va înfrunta pe slovena Dalila Jakupovic), Andreea Mitu (a cărei adversară va fi franţuzoaica Leolia Jeanjean), Miriam Bulgaru (va juca împotriva belarusei Aliona Falei), Anca Todoni (contra sârboaicei Olga Danilovic) şi Cristina Dinu (contra jucătoarei argentiniene Paula Ormaechea).

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu sunt calificate direct pe tabloul principal de simplu.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...