„Voi face totul ca să fiu pregătit la EURO 2024”, a declarat mijlocaşul Kevin De Bruyne, unul dintre cei mai importanţi fotbaliştii ai naţionalei Belgiei, adversară a României la turneul final care va începe în Germania peste mai puţin de o lună, relatează site-ul radioteleviziunii RTBF, scrie Agerpres.
De Bruyne a ajutat-o pe Manchester City să câştige pentru al patrulea an consecutiv Premier League. City poate reuşi sâmbătă eventul, urmând s-o întâlnească pe Manchester United în finala Cupei Angliei.
„Vom sărbători puţin acest titlu, apoi vom încerca să câştigăm Cupa Angliei. După aceea, voi face totul ca să fii pregătit pentru Euro şi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus mijlocaşul lui City.
Absent multă vreme la începutul stagiunii, De Bruyne a revenit în forţă din ianuarie, reuşind 4 goluri şi 10 pase decisive în 17 meciuri de campionat. „Sunt foarte mulţumit de cum a decurs sezonul. Ştiţi, nu e plăcut să fii accidentat. Până la urmă, sunt mulţumit că am revenit la un nivel bun”, a spus fotbalistul.
În altă ordine de idei, fostul mare atacant francez Thierry Henry, care a făcut parte din stafful naţionalei Belgiei, a afirmat că „De Bruyne va fi fără îndoială considerat cel mai mare mijlocaş din toate timpurile” la finalul carierei.
„Creierul lui este fără egal. Am jucat cu Xavi, care era mai mult decât inteligent, dar felul în care Kevin De Bruyne vede jocul poate fi chiar problematic pentru el pentru că uneori… vede prea multe. Este capabil să vadă un gol când portarul are încă mingea în mână, iar când nu se întâmplă asta, se poate enerva. Este un perfecţionist. Iar când se întâlnesc doi perfecţionişti ca el şi Pep Guardiola, iată ce iese”, a spus Henry la TNT Sports. AGERPRES