Dan Şucu, încântat de numirea lui Lennon ca antrenor al Rapidului

Data:

Principalul acţionar al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a transmis un mesaj suporterilor cu ocazia numirii noului antrenor, Neil Lennon, declarându-se mulţumit de alegerea făcută în privinţa nord-irlandezului, despre care a spus că este un tehnician energic şi foarte autoritar.

„Stimaţi rapidişti, mă mulţumeşte faptul că domnul Neil Lennon, o legendă în Marea Britanie, atât ca jucător, cât şi ca antrenor, se alătură proiectului nostru. Luând în considerare cariera sa, este cel mai titrat specialist străin venit să antreneze în România. Dânsul vine dintr-o cultură fotbalistică, cea anglo-saxonă, bazată pe seriozitate, pe muncă, pe reuşită. Cultură în care deciziile, odată luate, nu mai sunt comentate sau negociate, ci pur şi simplu sunt implementate. Un antrenor cu rezultate excepţionale, experimentat, dar încă tânăr, energic, foarte autoritar, un lider adevărat. Şi, în plus faţă de toate, un antrenor care poate lua decizii echilibrate, fără să vină în spate cu un bagaj de antipatii sau de preferinţe subiective în ceea ce priveşte lotul”, a afirmat Şucu în mesajul publicat pe site-ul oficial al clubului.

El a precizat, totodată, că este convins că Lennon va instaura ordinea în echipă astfel încât să nu mai existe jucători care să-şi manifeste „rapidismul” din discotecă.

„Sunt convins că nu vom mai avea jucători care să-şi manifeste rapidismul la 3 noaptea din discotecă sau de pe pârtiile de schi, sau care să se prezinte la echipă cu kilograme în plus faţă de greutatea optimă. Sunt, de asemenea, convins că, în sezonul viitor, pregătirea fizică, implicarea şi determinarea în teren a echipei noastre vor fi la un nivel net crescut faţă de stagiunea abia încheiată. Ne-am fi dorit să avem puterea financiară de a-i oferi un salariu pe măsura celui apărut în presă, dar, momentan, nu suntem la acel nivel. Vrem să ajungem acolo în următorii ani şi putem să o facem doar pe baza unor performanţe sportive foarte bune”, a completat acţionarul rapidist.

Dan Şucu i-a mulţumit şi lui Mircea Lucescu pentru sfaturile primite: „Domnul Lennon va fi ajutat în noul sezon şi de un club RAPID mai puternic! Pe baza evaluărilor făcute împreună cu domnul Mircea Lucescu, căruia îi mulţumesc în mod special, vom continua investiţiile în infrastructură, vom reforma în totalitate zona medicală (refacere, recuperare, nutriţie) şi, normal, vom continua investiţiile în jucători valoroşi, cu mentalitate de învingători. Sunt multe lucruri care vor fi schimbate în bine, dar prefer să îi las să vorbească despre ele pe colegii responsabili de implementarea lor!”.

Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat, luni, pe site-ul oficial, perfectarea contractului cu tehnicianul nord-irlandez Neil Lennon, care va ocupa funcţia de antrenor principal.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...