Cristian Săpunaru, supărat pe evoluția Rapidului din play-off

Data:

Căpitanul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Cristian Săpunaru, a afirmat, duminică, la finalul partidei cu FCSB, câştigată cu 2-0, că nu poate fi fericit după parcursul formaţiei sale în play-off-ul Superligii, cu doar 4 puncte obţinute din 10 meciuri.

„Întotdeauna să câştigi un derby este o plăcere, dar după ceea ce s a întâmplat în play-off nu putem să fim fericiţi. Sperăm să începem anul viitor mult mai bine decât l-am terminat anul acesta. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am nicio explicaţie, sincer îmi pare rău pentru tot ceea ce s-a întâmplat în acest play-off. Eram singura echipă care puteam să dăm bătăi de cap celor de la FCSB, după părerea mea. S-a pierdut tot, s-a pierdut Europa, dar terminăm cu o victorie şi sperăm că anul viitor să fie unul total diferit. Certuri în vestiar nu au fost, am mai spus, dacă luaţi primele două jocuri din play-off, am avut atâtea ocazii încât trebuia să câştigăm meciurile cu 4-0, dar nu am reuşit să marcăm. Nu dau vina pe atacanţi, cum nici ei n-au dat vina pe fundaşi atunci când încasam goluri, suntem o echipă. După care a venit aşa o prăbuşire a echipei şi nu s-a mai ieşit din gaura asta neagră. Sper să nu mai facem data viitoare la fel”, a declarat Săpunaru.

„Fanii au toate motivele să fie supăraţi. Din fericire am putut să le oferim o victorie în ultimul meci al sezonului şi sperăm că anul viitor să fie mult mai fericiţi decât au fost anul acesta”, a completat acesta.

Referitor la instalarea lui Neil Lennon în funcţia de antrenor principal, Săpunaru a spus că se va dovedi dacă a fost una fericită abia în meciurile din sezonul viitor.

„Nu ştiu nimic despre Neil Lennon, doar ce am citit în ziare. Nu ştiu dacă e o alegere bună sau rea, vom şti doar în secunda în care vom începe să câştigăm meciuri sau să pierdem. Sperăm să avem o colaborare foarte bună şi să ajutăm Rapidul împreună, pentru că Rapid primează până la urmă”, a mai spus Săpunaru.

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal FC Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a declarat, duminică seara, că antrenorul nord-irlandez Neil Lennon va prelua conducerea băncii tehnice a echipei giuleştene, cele două părţi urmând să semneze luni contractul.

Rapid Bucureşti a învins-o FCSB cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii de fotbal.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lautaro Martinez se bucură de încrederea deplină a lui Inter Milano şi a lui Cristian Chivu

Atacantul Lautaro Martinez a fost înlocuit în ultimele două meciuri ale lui Inter Milano, dar, potrivit ziarului La...

F1: Verstappen susţine că ar fi avut asigurat deja titlul mondial cu maşina lui Norris

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a declarat că lupta pentru titlul mondial din Formula 1 era deja...

LPF, campanie de conştientizare împotriva violenţei asupra femeilor

Liga Profesionistă de Fotbal şi Centrul FILIA au iniţiat o campanie de conştientizare împotriva violenţelor săvârşite asupra femeilor,...

Liverpool i-a recuperat pe Alisson şi Wirtz înaintea meciului cu West Ham United

Campioana en titre a Angliei la fotbal, FC Liverpool, va putea conta pe portarul brazilian Alisson Becker şi...