Fotbal: Olanda a anunțat lotul provizoriu EURO 2024

Data:

Selecţionerul echipei de fotbal a Olandei, Ronald Koeman, a anunţat, joi, un lot de 30 de jucători pentru EURO 2024, din care face parte şi mijlocaşul Frenkie de Jong (FC Barcelona), în prezent accidentat, precum şi fostul căpitan Georginio Wijnaldum, transmite Reuters.

De Jong nu a mai jucat la FC Barcelona de aproape o lună din cauza unei accidentări la gleznă, dar va avea timp să se recupereze, în timp ce Wijnaldum, 33 ani, care joacă în Arabia Saudită, a revenit la echipa naţională în martie, după nouă luni de absenţă.

Atacantul Memphis Depay, care a adunat doar patru selecţii după Cupa Mondială din 2022 din cauza accidentărilor, face şi el parte din lotul provizoriu pentru turneul final din Germania, care va avea loc între 14 iunie şi 14 iulie.

Nu lipseşte nicio trioul de la Liverpool, alcătuit din fundaşul Virgil van Dijk, mijlocaşul Ryan Gravenberch şi atacantul Cody Gakpo, deşi Gravenberch nu a mai evoluat la echipa naţională de mai bine de un an.

Lipsesc de pe lista lui Koeman aripa Noa Lang, fundaşul Jurrien Timber, mijlocaşul defensiv Mats Wieffer şi atacantul Joshua Zirkzee, selecţionerul urmând să anunţe lotul final de 26 de jucători pe 29 mai.

Olanda va juca două meciuri amicale înainte de EURO 2024, pe 6 iunie cu Canada şi pe 10 iunie cu Islanda. La Campionatul European, batavii vor debuta contra Poloniei, pe 16 iunie, iar apoi vor înfrunta Franţa (21 iunie) şi Austria (25 iunie).

Lotul provizoriu al Olandei:
Portari: Justin Bijlow (Feyenoord), Mark Flekken (Brentford), Bart Verbruggen (Brighton & Hove Albion), Nick Olij (Sparta Rotterdam);

Fundaşi: Nathan Ake (Manchester City), Daley Blind (Girona FC), Virgil van Dijk (Liverpool), Denzel Dumfries (Inter Milano), Jeremie Frimpong (Bayer Leverkusen), Lutsharel Geertruida (Feyenoord), Matthijs de Ligt (Bayern Munich), Ian Maatsen (Borussia Dortmund), Micky van de Ven (Tottenham Hotspur), Stefan de Vrij (Inter Milano);

Mijlocaşi: Ryan Gravenberch (Liverpool), Frenkie de Jong (FC Barcelona), Teun Koopmeiners (Atalanta), Tijjani Reijnders (AC Milan), Marten de Roon (Atalanta), Jerdy Schouten (PSV Eindhoven), Xavi Simons (RB Leipzig), Quinten Timber (Feyenoord), Joey Veerman (PSV Eindhoven), Georginio Wijnaldum (Al Ettifaq);

Atacanţi: Steven Bergwijn (Ajax), Brian Brobbey (Ajax), Memphis Depay (Atletico Madrid), Cody Gakpo (Liverpool), Donyell Malen (Borussia Dortmund), Wout Weghorst (Hoffenheim).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Alexander Zverev îşi doreşte o colaborare, inclusiv part-time, cu Toni Nadal

Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, speră că colaboreze cu Toni Nadal cel puţin ca antrenor part-time...

Granit Xhaka (Bayer Leverkusen), tot mai aproape de Sunderland

Mijlocaşul elveţian Granit Xhaka pare să revină în Premier League de la echipa germană de fotbal Bayer Leverkusen,...

F1: Hamilton crede că Marele Premiu al Belgiei nu trebuia amânat din cauza ploii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a declarat că este de acord cu părerea campionului mondial Max Verstappen (Red...

Baschet masculin: Cupa României, cu 17 echipe la start

Federaţia Română de Baschet a anunţat, luni, că 17 echipe vor concura în sezonul 2026-2026 al Cupei României...