Florinel Coman şi Darius Olaru conduc topul jucătorilorcu cel mai mare impact în Superligă

Data:

Florinel Coman şi Darius Olaru, care au câştigat recent titlu cu FCSB, sunt jucătorii cu cel mai mare impact în Superliga României în acest sezon, potrivit unui studiu publicat miercuri de Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internaţional pentru Studii Sportive), cu sediul la Neuchâtel (Elveţia).

Realizat pe baza a şase parametri de joc, apărare la sol, distribuţie de pase, preluare, creare de ocazii, finalizare şi joc aerian, studiu îl poziţionează pe Coman pe primul loc, cu un coeficient de 63,8 (finalizare), iar pe Olaru pe locul al doilea, cu 63,2 (creare de ocazii).

Al treilea în ierarhia coeficienţilor din prima ligă a ţării noastre este Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova), cu 60,7, la creare de ocazii. În top 10 se află nu mai puţin de cinci jucători de la CFR Cluj, Otele (4), Tachtsidis (5), Bîrligea (7), Muhar (8) şi Deac (10), Universitatea Craiova îl mai are pe Bancu (6), iar Farul are un singur reprezentant, pe Louis Munteanu (9).

Superliga
63,8 Florinel Coman (FCSB/aripă) – 2.592 minute – finalizare
63,2 Darius Olaru (FCSB/mijlocaş defensiv) – 3.018 minute – creare de ocazii
60,7 Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova/aripă) – 2.871 minute – creare de ocazii
59,0 Philip Otele (CFR Cluj/aripă) – 2.756 minute – preluare
57,4 Panagiotis Tachtsidis (CFR Cluj/mijlocaş defensiv) – 2.383 minute – distribuţie
57,2 Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova/fundaş lateral) – 3.053 minute – creare de ocazii
55,5 Daniel Bîrligea (CFR Cluj/atacant central) – 2.447 minute – finalizare
53,8 Karlo Muhar (CFR Cluj/mijlocaş defensiv)- 3.279 minute – distribuţie
53,8 Louis Munteanu (Farul Constanţa/atacant central) – 2.667 minute – finalizare
53,4 Ciprian Deac (CFR Cluj/aripă) – 1.991 minute – creare de ocazii

În clasamentul general, care ia în calcul 54 de ligi, majoritatea europene, primul loc este ocupat de spaniolul Rodri (Manchester City), urmat de elveţianul Granit Xhaka, unul dintre artizanii sezonului de excepţie al noii campioane din Bundesliga, Bayer Leverkusen, şi de mijlocaşul norvegian Martin Odegaard (Arsenal).

City are trei reprezentanţi în top 10, Leverkusen doi, Arsenal doi, Real Madrid doi, iar Liverpool unul.

54 de ligi naţionale
98,5 Rodri Hernandez (Manchester City/mijlocaş defensiv) – 2.757 minute – distribuţie
92,3 Granit Xhaka (Bayer Leverkusen/mijlocaş defensiv) – 2.808 minute – distribuţie
89,9 Martin Odegaard (Arsenal/mijlocaş defensiv) – 3.014 minute – creare de ocazii
89,2 Florian Wirtz (Bayer Leverkusen/mijlocaş ofensiv) – 2.355 minute – creare de ocazii
89,0 Toni Kroos (Real Madrid/mijlocaş defensiv) – 1.970 minute – distribuţie
87,9 Jude Bellingham (Real Madrid/mijlocaş ofensiv) – 2.144 minute – finalizare
85,0 Alexis Mac Allister (Liverpool FC/mijlocaş defensiv) – 2.541 minute – apărare la sol
84,2 Bukayo Saka (Arsenal/aripă) – 2.937 minute – finalizare
83,9 Ruben Dias (Manchester City/fundaş central) – 2.377 minute – distribuţie
83,7 Phil Foden (Manchester City/aripă) – 2.688 minute – finalizare
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

În Bundesliga, arbitrii vor informa spectatorii în legătură cu deciziile luate după consultarea VAR

Arbitrii vor face anunţuri pe stadioane cu privire la deciziile lor după reluările video la toate meciurile din...

Granit Xhaka (Bayer Leverkusen) a semnat cu Sunderland

Mijlocaşul elveţian Granit Xhaka s-a transferat de la echipa germană de fotbal Bayer Leverkusen la formaţia engleză Sunderland,...

David Popovici, calificat cu al doilea timp în finala probei de 100 m liber la Mondiale

Înotătorul român David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Mondiale de nataţie...

Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale din 2026 va avea loc în decembrie, la Las Vegas

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, care va fi găzduit...