Gheorghe Hagi: „Punctul negativ în momentul de faţă este că nu avem constanţă”

Data:

Antrenorul echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că punctul slab al echipei sale în play-off-ul Ligii I de fotbal, este inconstanţa, dar s-a arătat încrezător înaintea partidei cu FC Argeş, potrivit Agerpres.

„Spiritul nostru este să mergem să jucăm fotbal şi să ne impunem. Cunoaştem adversarul, dar şi el ne cunoaşte bine, să sperăm că vom juca mai bine ca el. Noi stăm bine că joc colectiv. Punctul negativ al nostru în momentul de faţă, pe care îl cunosc şi jucătorii, este că nu avem constanţă. Avem meciuri în care marcăm şi jucăm foarte bine şi altele, în ultima treime, nu ajungem să pătrundem şi să marcăm goluri. Acesta este un punct negativ al nostru în momentul de faţă. Sperăm să schimbăm lucrurile, deşi nu este uşor, pentru că jucăm în play-off. Echipele sunt bune, dar mergem cu încredere şi curaj. Toate echipele din play-off pot câştiga cu oricare dintre celelalte, sunt cele mai bune echipe din România”, a declarat Hagi.

Tehnicianul şi-ar dori ca echipa sa să reuşească să fie mai incisivă şi să marcheze mai multe goluri.

„Avem un joc în deplasare în care mi-aş dori foarte mult să marcăm gol, să facem un meci foarte bun, să încercăm să câştigăm. Toate meciurile din play-off sunt cu adversari foarte buni, care au jucat foarte bine în campionatul regular şi care trebuie respectaţi din toate punctele de vedere, echipe foarte bune, care sunt capabile să joace fotbal, să marcheze şi care au arătat că au o evoluţie foarte bună. De când am intrat în play-off suferim în atac, acolo unde trebuie să marcăm. Sperăm că de acum încolo să fim mai eficienţi pentru a aduce victorii. Sunt multe meciuri de jucat în care trebuie să acumulăm puncte, pentru a încerca să urcăm în clasament şi să ne atingem obiectivul de a juca în Europa”, a mai spus Hagi.

Farul Constanţa va întâlni formaţia FC Argeş, sâmbătă, în deplasare, la Piteşti, de la ora 17:30, într-un meci din cadrul etapei a 4-a a play-off-ului Ligii I.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...

Ciclism: Tadej Pogacar, favorit la câştigarea trofeului Velo d’Or 2025

Slovenul Tadej Pogacar este marele favorit la câştigarea trofeului Velo d'Or (Bicicleta de Aur), rezervat celui mai bun...