Fotbal: Gundogan, în lotul Germaniei pentru EURO

Data:

Căpitanul naţionalei de fotbal a Germaniei, Ilkay Gundogan, a fost nominalizat oficial miercuri în lotul pentru turneul final al EURO 2024, informează DPA, scrie Agerpres.

Federaţia germană de fotbal (DFB) a confirmat că un afiş cu mijlocaşul echipei FC Barcelona într-un spaţiu publicitar din piaţa Alexanderplatz din Berlin, cu inscripţia „Ilkay Gundogan pentru Germania”, distribuit pe reţelele de socializare, este dovada că jucătorul face parte din lotul pentru EURO 2024.

Gundogan, care are 77 de meciuri la naţională, a fost numit căpitan anul trecut, când Manuel Neuer era indisponibil cauza unei fracturi la picior. Selecţionerul Julian Nagelsmann a indicat că mijlocaşul va rămâne căpitan, în ciuda revenirii lui Neuer.

Julian Nagelsmann va anunţa joi lotul lărgit pentru EURO 2024, care va avea loc în Germania între 14 iunie şi 14 iulie, dar federaţia naţională (DFB) a început de duminică să comunice numele jucătorilor, atât prin presă, prin social media, cât şi prin metode neconvenţionale, prin influenceri, galerii de artă, pentru a genera interes în rândul fanilor.

Ceilalţi 14 jucători confirmaţi până în prezent sunt portarul Manuel Neuer, fundaşii Nico Schlotterbeck, Antonio Rudiger, Joshua Kimmich, Jonathan Tah, Maximilian Mittelstaedt şi Robin Koch, mijlocaşii Aleksandar Pavlovic, Robert Andrich, Pascal Gross şi Chris Fuhrich şi atacanţii Leroy Sane, Niclas Fullkrug şi Kai Havertz.

Germania face parte dintr-o grupă cu Scoţia, Ungaria şi Elveţia la EURO 2024.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Aparate cardio pentru un stil de viață sănătos: soluții ideale pentru acasă și săli de fitness

Într-o lume în care ritmul vieții devine tot mai alert, sănătatea și condiția fizică reprezintă priorități esențiale pentru...

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...