Fotbal: Trofeul Ligii Campionilor va fi expus la Londra, înaintea finalei de pe Wembley

Data:

Trofeul Ligii Campionilor la fotbal va fi expus la Londra, înaintea finalei dintre Real Madrid şi Borussia Dortmund, care va avea loc pe stadionul Wembley, în data de 1 iunie, informează EFE.

Cupa se va afla joi, 30 mai, şi vineri, 31 mai, în Regent’s Street, iar pe 1 iunie, în ziua finalei, va fi expusă în Trafalgar Square.

Fanii vor putea face fotografii cu preţiosul trofeul înainte de a fi dus pe Wembley, unde Borussia Dortmund va avea ocazia să-l ridice pentru a doua oară, iar Real Madrid pentru a 15-a oară.

Aceasta activitate va fi inclusă în festivalul de patru zile pe care UEFA îl va organiza în capitala Angliei cu ocazia meciului şi va include o expoziţie cu tricourile căpitanilor celor 32 de echipe care au participat la ediţia din acest an a Ligii Campionilor, un turneu de fotbal cu legende ale competiţiei şi o serie de jocuri pentru fani.

Turneul legendelor se va disputa la Somerset House, cu o minge uriaşă a Ligii Campionilor expusă în Potters Field Park şi replica gigantică a cupei în South Bank.

Festivalul va include şi un spectacol al grupului Rudimental, vineri, în Trafalgar Square.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Mă simt foarte singur uneori”, a spus Zverev după eliminarea în primul tur la Wimbledon

"Mă simt foarte singur uneori", a declarat tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, după ce a fost...

Wimbledon: Un prim tur devastator pentru capii de serie

Coco Gauff, Alexander Zverev, Jessica Pegula şi Daniil Medvedev: 23 de capi de serie au fost eliminaţi în...

F1: Max Verstappen, aproape de a se alătura echipei Mercedes în 2026

Max Verstappen, pilotul olandez al lui Red Bull, câştigătorul ultimelor patru ediţii ale Campionatului Mondial de Formula 1,...

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va îndeplini rolul de VAR Manager Analyst în cadrul CCA

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va prelua funcţia de VAR Manager Analyst în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor,...