Fotbal: Preşedintele Ligii spaniole anunţă venirea lui Mbappe la Real Madrid

Data:

Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, a anunţat sosirea lui Kylian Mbappe la Real Madrid, în această vară, afirmând că pe starul francez îl aşteaptă „cinci sezoane de oportunităţi” la campioana Spaniei, informează cotidianul AS.

Mbappe (25 de ani) se va despărţi la finalul acestui sezon de Paris Saint-Germain, club la care a evoluat începând din 2017, iar fanii lui Real Madrid aşteaptă acum cu nerăbdare anunţul oficial privind trecerea sa la gruparea de pe Santiago Bernabeu.

Conform presei internaţionale, oficializarea contractului dintre Mbappe şi Real Madrid ar urma să aibă loc după finala Ligii Campionilor, în care spanioli vor înfrunta echipa germană Borussia Dortmund, în data de 1 iunie la Londra.

„Mbappe este jucătorul lui Real Madrid din sezonul viitor. Este unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, alături de Vinicius şi Bellingham. Real Madrid va avea o echipă grozavă”, a declarat Tebas într-un interviu acordat ziarului argentinian Ole, adăugând că asta „nu garantează desigur câştigarea campionatelor”.

Referitor la acest răspuns, jurnalişti de la Ole i-au spus lui Tebas că Mbappe vine la Madrid cu gândul de a câştiga Liga Campionilor, un obiectiv neatins ca jucător la PSG, iar preşedintele La Liga a replicat: „Dacă a semnat un contract pe cinci ani, are cinci sezoane de oportunităţi”.

Kylian Mbappe a primit luni seară Trofeul UNFP, atribuit ce Sindicatul fotbaliştilor profesionişti din Franţa celui mai bun jucător al sezonului, pe care l-a câştigat pentru a cincea oară consecutiv.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...