Fotbal: Elicopterul lui Neymar ajută la evacuarea sinistraţilor de pe urma inundaţiilor din Brazilia

Data:

Un elicopter aflat în proprietatea fotbalistului brazilian Neymar a intervenit, miercuri, la evacuarea persoanelor afectate de marile inundaţii din statul Rio Grande do Sul şi care au lăsat sub apă o mare parte din zona metropolitană a oraşului Porto Alegre, informează EFE, scrie Agerpres.

Elicopterul, cu numărul de înmatriculare PP-NRJ, făcând aluzie la iniţialele lui Neymar Junior, s-a deplasat la Porto Alegre pentru a duce provizii şi alimente sinistraţilor donate de internaţionalul brazilian.

În zborul de întoarcere, elicopterul a preluat o femeie adusă pe targă şi a predat-o unui punct de îngrijire pentru sinistraţi amenajat în municipiul Eldorado do Sul, unul din cele mai afectate de inundaţii.

Vedeta naţionalei Braziliei şi a echipei saudite Al-Hilal a anunţat marţi că va trimite elicopterul său pentru a duce alimente şi cele necesare pentru a ajuta victimele inundaţiilor, care au provocat imense pagube în Brazilia.

„Nu-mi place să public ce fac şi cu ce ajut, pentru că cei care o fac o fac din suflet şi nu din obligaţie. Deci, acest mesaj este să încurajeze oamenii să ajute şi mai mult”, a afirmat Neymar pe reţelele de socializare.

Cel puţin 100 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 131 sunt date dispărute în urma acestor inundaţii, în timp ce numărul sinistraţilor se ridică la 230.000.

Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) a anunţat, marţi, amânarea meciurilor programate în luna mai ale echipelor din statul Rio Grande do Sul ca urmare a acestor inundaţii.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...