Fotbal: Nu am fost eficienţi în meciul cu Dortmund, spune Mbappe (PSG)

Data:

Starul Kylian Mbappe a recunoscut marţi seară că Paris Saint-Germain nu a pus ”toate ingredientele necesare” pentru a se califica în finala Ligii Campionilor la fotbal, înclinându-se pe teren propriu în faţa formaţiei Borussia Dortmund (scor 0-1), în manşa secundă a semifinalelor competiţiei, scrie Agerpres.

„Am şutat mult, dar nu am fost eficienţi. Nu prea îmi pace să vorbesc despre ghinion, când eşti bun nu loveşti bara, marchezi, noi nu am fost suficient de buni în acea zonă. Am încercat cât am putut, iar primul care trebuia să marcheze în seara asta eram eu”, a declarat atacantul francez la finalul meciului de pe Parc des Princes.

„Nu a fost un exces de încredere, grupul nostru a fost liniştit, aşa este fotbalul, nu am pus toate ingredientele necesare pentru a ajunge în finală. Acum trebuie să trecem pesta asta, atât eu, cât şi echipa. Este un proces lung, dar am arătat în acest sezon că suntem capabili să mergem mai departe. Nu este totul de aruncat, mai sunt obiective de atins în acest sezon. Suntem foarte dezamăgiţi, pentru că am vrut să ne calificăm, dar în Champions League trebuie să fii eficient în careu, iar în această privinţă ei au fost mai buni decât noi”, a adăugat Mbappe.

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins-o cu 1-0 pe PSG, la Paris, prin golul marcat de fundaşul Mats Hummels în repriza secundă (50). Germanii s-au impus cu acelaşi scor şi în meciul tur, de la Dortmund.

În cealaltă semifinală din Champions League se vor înfrunta miercuri seară, în capitala Spaniei, echipele Real Madrid şi Bayern Munchen. În prima manşă, disputată în Germania, scorul a fost egal, 2-2.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...