Fotbalul italian se opune supravgherii financiare din partea guvernului

Data:

Federaţia italiană de fotbal, Liga italiană, care patronează Serie A, şi cluburile din elită şi-au anunţat opoziţia faţă de un proiect al guvernului italian care îşi propune să creeze o instanţă de supraveghere a finanţelor acestora, informează AFP.

La finalul unei reuniuni extraordinare convocate luni de Lega Serie A, cele 20 de cluburi din prima ligă a campionatul italian şi-au exprimat „în unanimitate opoziţia faţă de propunerea de a crea o agenţie guvernamentală pentru supervizarea economică şi financiară a cluburilor sportive profesioniste”.

„Cluburile revendică autonomia sistemului sportiv faţă de politic şi reiterează, încă o dată, necesitatea unei autonomii totale a Lega Serie A în cadrul sistemului sportiv”, a transmis Liga italiană într-un comunicat.

În marja acestei reuniuni, preşedintele Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Gabriele Gravina, a cerut să o întrevedere de manieră urgentă cu ministrul Sporturilor, Andrea Abodi, alături de preşedintele Comitetului Olimpic Italian, Giovanni Malago.

Responsabilii fotbalului italian reamintesc că există deja în cadrul FIGC o instanţă, Covisoc, în interiorul comisiei pentru supravegherea cluburilor de fotbal profesionist, responsabilă cu supravegherea finanţelor cluburilor din Serie A.

„Acest proiect este lipsit de respect pentru instanţele noastre. Devine clar că organismul COVISOC nu va mai fi independent dacă proiectul guvernului merge până la capăt”, a declarat, luni, preşedintele FIGC, Gabriele Gravina.

Guvernul italian vrea să instituie o agenţie pentru supervizarea economică şi financiară a cluburilor sportive profesioniste, vizând în particular fotbalul şi baschetul.

Ministrul Sporturilor, Andrea Abodi, a justificat crearea acestei instanţe prin faptul că „100 milioane de euro reprezentând impozite şi cotizaţii nu au fost plătite de către cluburile din prima, a doua şi a treia divizie în ultimele 18-24 de luni”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...