Jessica Pegula, prezenta incerta la turneul de la Roland Garros

Data:

Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul cinci mondial, a anunţat că se simte mai bine după accidentarea care i-a perturbat sezonul pe zgură, dar nu este sigură dacă va participa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, care va debuta pe 26 mai, informează AFP.

Pegula (30 ani) a fost una dintre cele mai constante jucătoare din circuitul WTA în sezonul trecut, cucerind titlul la Montreal în cadrul pregătirilor pentru US Open, dar a avut dificultăţi în acest sezon din cauza bolilor şi accidentărilor.

După ce s-a retras de la Stuttgart şi Madrid, americanca a confirmat că nu va fi prezentă săptămâna aceasta la Roma şi a spus că ar putea fi nevoită să rateze cel de-al doilea Grand Slam al anului, pe zgura pariziană.

„Bună băieţi – actualizare rapidă – voi lipsi de la Roma şi, posibil, de la Roland Garros. De fapt, mă simt foarte bine, dar trebuie să lucrez din nou la antrenamente într-un ritm de melc”, a scris Pegula pe Instagram. Ea nu a oferit amănunte legate de ultima sa accidentare.

Jessica Pegula, care a ratat şi turneele din Orientul Mijlociu, în februarie, din cauza unei probleme la gât, a concurat ultima dată la Billie Jean King Cup, în aprilie, punând umărul la calificarea echipei Statelor Unite la turneul final.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic va participa la turneul de la Adelaide, înaintea Openului Australiei

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 4 mondial, va participa la turneul ATP 250 de la Adelaide, cu o...

Costul net al organizării JO 2024 de la Paris a fost mai mic decât calculele anterioare

Costul net al organizării Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024 a fost de aproximativ 2,8 miliarde de...

Marele Premiu de Formula 1 al Portugaliei revine în calendar în 2027

Marele Premiu al Portugaliei va reveni în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 în 2027, în locul Grand...

Genoa i-a adus un omagiu lui Frank Sinatra, la 110 ani de la naşterea artistului american

Echipa italiană de fotbal Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Şucu, i-a adus un omagiu lui...