Fotbal: Olympiakos Pireu, victorie cu Aston Villa în semifinalele Europa Conference League

Data:

Olympiakos Pireu este favorită la calificarea în finala Europa Conference League la fotbal, după ce a învins formaţia engleză Aston Villa cu scorul de 4-2, joi seara, în deplasare, în prima manşă a semifinalelor, scrie Agerpres.

Eroul echipei elene a fost atacantul marocan Ayoub El Kaabi, care a reuşit un hat-trick (17, 29, 56 – penalty). Pentru vizitatori a mai înscris Santiago Hezze (67).

Ollie Watkins (45+1) şi Moussa Diaby (52) au punctat pentru Villa, care a ratat şi un penalty pe finalul partidei, prin brazilianul (84).

În cealaltă semifinală, Fiorentina s-a impus dramatic cu 3-2 în faţa echipei FC Bruges. Echipa viola a deschis scorul rapid, prin Riccardo Sottil (5), însă Hans Vanaken a restabilit egalitatea din penalty (17). Gazdele au intrat în avantaj la pauză, graţie reuşitei lui Andrea Belotti (37). FC Bruges a izbutit egalarea, prin brazilianul Igor Thiago (63), deşi juca în zece oameni, Raphael Onyedika fiind eliminat cu două minute mai devreme.

Fiorentina are şansa de a juca a doua finală consecutivă în Europa Conference League, după ce anul trecut a fost învinsă de West Ham.

Rezultate:
Aston Villa – Olympiakos Pireu 2-4
Au marcat: Ollie Watkins 45+1, Moussa Diaby 52, respectiv Ayoub El Kaabi 17, 29, 56 – penalty, Santiago Hezze 67.
Douglas Luiz (Aston Villa) a ratat un penalty în min. 84 (bară).

Fiorentina – FC Bruges 3-2
Au marcat: Riccardo Sottil 5, Andrea Belotti 37, Mbala Nzola 90+1, respectiv Hans Vanaken 17 – penalty, Igor Thiago 63.
Cartonaş roşu: Raphael Onyedika (FC Bruges, 61).

Partidele din manşa secundă se vor juca pe 9 mai.

Finala este programată în data de 29 mai, la Atena, pe AEK Arena.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...

Antrenorul Mikel Arteta, ‘îngrijorat’ pentru accidentarea musculară a lui Gyokeres (Arsenal)

Antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, s-a declarat, luni, "îngrijorat" după accidentarea musculară suferită în weekend-ul trecut de...

Marius Copil şi-a anunţat retragerea din activitate

Marius Copil (35 ani) şi-a anunţat, marţi, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. ''După...