Clubul CSA Steaua, sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu disputarea a două meciuri fără spectatori

Data:

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat clubul CSA Steaua cu disputarea a două meciuri fără spectatori şi o penalitate sportivă de aproape 17.000 de lei pentru incidentele provocate de suporteri la partida cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu din prima etapă a play-out-ului Ligii a II-a, se menţionează pe site-ul oficial al FRF.

„ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu – CSA Steaua – În temeiul art. 54.2 şi 4 coroborat cu art. 82.2 din RD al FRF, clubul CSA Steaua se sancţionează cu măsura programării următoarelor 2 (două) jocuri fără spectatori şi penalitate de 16.875 lei”, se precizează în soluţia comisiei.

Cazul formaţiei CSA Steaua a fost încadrat de membrii comisiei la articolul 54 care prevede sancţiuni în cazul în care suporterii afişează inscripţii conţinând „sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/ xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc”.

În urma sancţiunii, CSA Steaua va disputa fără spectatori meciul de pe teren propriu cu Concordia Chiajna, programat la 11 mai, în ultima etapă a play-out-ului Ligii a II-a, precum şi prima partidă din sezonul următor.

De asemenea, Comisia de Disciplină a sancţionat cluburile Corvinul Hunedoara şi CFR Cluj pentru incidentele provocate de fani la meciul direct din sferturile de finală ale Cupei României (4-0).

Astfel, pentru deficienţe organizatorice şi aprinderea de materiale pirotehnice de către suporterii proprii, divizionara secundă Corvinul Hunedoara a primit penalităţi sportive de 10.000 şi 5.000 lei. Conform Regulamentului Disciplinar, Corvinul va executa sancţiunea cea mai gravă, respectiv penalitate de 10.000 lei.

CFR Cluj a primit la rândul său o penalitate de sportivă de 11.250 lei pentru materialele pirotehnice introduse şi aprinse de fanii săi la meciul din Cupa României.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...