Inter Milano a sărbătorit alături de suporteri câştigarea celui de-al 20-lea titlu în Serie A

Data:

Echipa Inter Milano a sărbătorit titlul de campioană a Italiei cu o victorie în formaţiei Torino FC, scor 2-0, şi o impresionantă defilare pe străzile din capitala Lombardiei, în faţa a zeci de mii de „tifosi”.

Inter, care a obţinut al 20-lea „scudetto” din istoria sa în urmă cu o săptămână, după succesul din derby-ul cu AC Milan (2-1), a semnat duminică a 28-a sa victorie în 34 de meciuri, graţie unei duble a lui Hakan Calhanoglu (56 şi 60 din penalty).

„Nerazzurri” au suferit în prima repriză, pe parcursul căreia Torino FC a avut două mari ocazii de a marca, graţie columbianului Duvan Zapata (15, 17).

Însă eliminarea lui Adrien Tameze imediat după pauză, a schimbat fizionomia meciului: fundaşul camerunez al oaspeţilor a fost eliminat pentru că l-a faultat la limita careului pe Henrih Mhitarian, care se îndrepta spre gol.

În urma acestui succes Inter Milano şi-a mărit avansul faţă de cele două mari rivale, AC Milan şi Juventus, care s-au neutralizat sâmbătă (scor 0-0), în derby-ul etapei.

Echipa antrenată de Simone Inzaghi poate doborî mai multe recorduri până la finalul sezonului, pe 26 mai, printre care şi cel privind cea mai mare diferenţă de puncte între o campioană şi ocupanta locului secund (22, între Inter şi AS Roma în sezonul 2006-2007).

Meciul de pe San Siro a fost arbitrat de o brigadă exclusiv feminină, formată din Maria Sole Ferrieri Caputi, asistată de Tiziana Trasciatti şi de Francesca Di Monte, o premieră în Serie A.

La finalul meciului, noii campioni ai Italiei s-au urcat în două autocare descoperite care, înconjurate de mii de suporteri „nerazzurri” în extaz, au avut nevoie de peste şase ore pentru a a ajunge în Piaţa Domului din capitala lombardă, unde se află celebra catedrală Santa Maria Nascente.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...