JO 2024: Ceremonia de deschidere – Perimetrul antiterorist va fi extins la clădirile de pe malul Senei

Data:

 Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nunez, a indicat joi că perimetrul de protecţie antiterorist pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice va fi extins la clădirile situate pe malul Senei, asigurându-se totodată că totul va fi făcut „pentru a perturba cât mai puţin posibil viaţa oamenilor”, informează AFP.

„Perimetrul se va extinde la toate clădirile aflate de-a lungul Senei care au o imagine vizuală asupra paradei”, care va avea loc în data de 26 iulie, pe distanţa de şase kilometri, de la podul Austerlitz până la Trocadero, a a anunţat prefectul de poliţie în cadrul unei conferinţe de presă.

Oricine locuieşte în acest perimetru sau doreşte să intre în el, cu maşina sau pe jos, va trebui să se înregistreze pe o platformă digitală şi va fi supus unei anchete de securitate. „Spectatorii nu vor fi afectaţi de aceste anchete”, a subliniat Laurent Nunez.

Acest perimetru va intra în vigoare joi 18 iulie, cu opt zile înainte de ceremonie. Toate staţiile de metrou situate în zona respectivă vor fi închise, fără ca asta să antreneze închiderea liniilor. Însă staţiile Invalides şi Saint-Michel ale RER C vor fi deschise.

În jurul acestei zone de protecţie, situată cât mai aproape de fluviul care traversează capitala Franţei, va fi desfăşurat, tot din 18 iulie, „un perimetru de interzicere a circulaţiei motorizate”, cu posibile scutiri pentru „riverani, persoanele care lucrează acolo şi pentru livrări”.

Cu toate acestea, „de la ora 13:00 în ziua ceremoniei”, majoritatea scutirilor „nu vor mai fi valabile pentru circulaţia în acest perimetru”, a subliniat Nunez.

În plus, pentru a evita ca „Parisul să fie tăiat în două timp de opt zile”, vor fi menţinute cinci poduri pentru traversare.

Aproximativ ”20.000 de oameni”, rezidenţi şi comercianţi, vor fi „direct afectaţi” de ceremonia de deschidere, a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, care a participat la întâlnirea cu jurnaliştii.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lewandowski şi Dani Olmo au revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona

Atacantul Robert Lewandowski şi mijlocaşul ofensiv Dani Olmo au revenit la antrenamentele de grup miercuri, deşi nu se...

FRF, amendată cu 11.000 de euro pentru incidentele de la meciul România – Cipru (U21)

Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a UEFA cu amendă de circa 11.000...

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (Napoli) a fost operat

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (34 ani), accidentat la o coapsă, a fost operat miercuri la Anvers (Belgia),...

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la...