Dinamo Kiev, învinsă la Bucureşti de Sporting Lisabona, în Youth League

Data:

Dinamo Kiev a fost învinsă de Sporting Lisabona cu scorul de 2-1 (2-0), joi, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, într-un meci restant din optimile de finală ale competiţiei Youth League, Liga Campionilor la fotbal pentru echipe juvenile, potrivit Agerpres.

Amânat din cauza războiului din Ucraina, după ce iniţial trebuia să se joace la începutul lunii martie, meciul a fost reprogramat în cele din urmă în România şi s-a desfăşurat sub privirile lui Mircea Lucescu, antrenorul echipei de seniori a clubului Dinamo Kiev.

În faţa a circa 2.500 de spectatori, printre care şi 200 de ucraineni, majoritatea copii, meciul a fost câştigat de echipa portugheză, prin golurile marcate de Diogo Cabral (2, 28).

Golul de onoare al echipei ucrainene a fost înscris de Volodimir Brajko (49 – penalty).

Oaspeţii au avut şi o bară, prin acelaşi Diogo Cabral (72). Dinamo Kiev a fost aproape de egalare în min. 82, când senegalezul Diallo a şutat la colţul lung, razant cu bara.

În sferturile de finală, Sporting va înfrunta o altă echipă portugheză, Benfica Lisabona.

Federaţia Română de Fotbal s-a implicat în organizarea meciului de pe Giuleşti, biletele fiind disponibile gratuit online, pe site-ul bilete.frf.ro.

Fanii fotbalului din România au avut ocazia să doneze în momentul rezervării biletelor suma de 10 sau 20 de lei ce va fi folosită pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni pe care FRF i-a ajutat în cadrul campaniei ”Pentru fotbal, pentru viaţă!”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...