Fotbal: FIFA are un nou partener mondial major

Data:

Gigantul petrolier saudit Aramco devine „partener mondial major” al Federaţiei Internaţionale de Fotbal până în 2027, a anunţat, joi, FIFA, citată de AFP, scrie Agerpres.

Acordul pe patru ani, a cărui valoare nu a fost comunicată, permite companiei publice a Arabiei Saudite, ţară candidată la organizarea Cupei Mondiale din 2034, să devină partener al FIFA „cu drepturi care acoperă mai multe evenimente”, între care Cupa Mondială masculină din 2026, din SUA, Canada şi Mexic, şi Cupa Mondială feminină din 2027.

Puternica monarhie din Golful Persic, bogată în petrol, dar adesea criticată pentru încălcarea drepturilor omului şi absenţa măsurilor pentru mediu, investeşte miliarde de dolari în sportul mondial (golf, fotbal, box, raliuri, F1, tenis) de mai mulţi ani, o strategie care se înscrie în cadrul politicii de influenţă condusă de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, în cadrul amplului proiect „Vision 2030” care prevede transformarea regatului într-o ţară de afaceri şi turism şi reducerea dependenţei sale din veniturile din petrol.

„Acest parteneriat va ajuta FIFA să organizeze cu succes competiţiile sale fanion în cursul următorilor patru ani şi, precum toate celelalte noastre acorduri comerciale, el ne va permite să susţinem mai mult cele 211 asociaţii membre”, a indicat Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Maresca (Chelsea), rezervat în privinţa declaraţiilor referitoare la susţinerea din partea clubului

Antrenorul echipei de fotbal Chelsea Londra, Enzo Maresca, a refuzat să clarifice comentariile despre lipsa de susţinere din...

Endrick, jucătorul lui Real Madrid, este tot mai aproape de un împrumut la Lyon

Endrick, atacantul brazilian al echipei de fotbal Real Madrid, este tot mai aproape de un împrumut la echipa...

Vincent Kompany (Bayern Munchen) a fost desemnat cel mai bun antrenor belgian al anului

Trofeul Raymond Goethals 2025, ce recompensează cel mai bun antrenor belgian al anului, i-a fost acordat lui Vincent...

NBA – Stephen Curry, autor a 48 de puncte pentru Golden State Warriors

Stephen Curry, una din legendele încă active din NBA, alături de LeBron James şi Kevin Durant, a înscris...