Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova) – Cu CFR trebuie să fim pragmatici, trebuie să avem victorii pe linie

Data:

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să fie pragmatici în meciul cu CFR Cluj, având nevoie de victorii pe linie pentru a obţine locul doi la finalul actualei ediţii a Superligii de fotbal.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, CFR are un lot cu experienţă, cu calitate. Noi trebuie să ştim să gestionăm fiecare moment, fiecare situaţie şi să fim perfecţi în apărare, pentru că este foarte important. Trebuie să ştim în fiecare moment când trebuie să mergem la presing, când trebuie să închidem spaţiile, pentru că au jucători cu calităţi individuale foarte bune. Mă interesează rezultatul, trebuie să avem victorii pe linie pentru că depinde de noi să prindem locul doi. Trebuie să fim pragmatici, în fiecare moment să ştim cum trebuie să jucăm, când să verticalizăm şi mă interesează ca absolut toate acţiunile să le finalizăm, pentru că este foarte important”, a declarat Gâlcă.

„Atmosfera la echipă este bună, băieţii s-au relaxat un pic după ultimul meci, dar nu trebuie să se relaxeze deloc de acum încolo, trebuie să fim concentraţi. Pentru ceea ce am făcut la Sepsi ne-a felicitat toată lumea, dar acum e alt meci, mult mai greu. Nu îmi este teamă de o relaxare a lor, pentru că nu am făcut nimic, am câştigat un singur meci”, a adăugat acesta.

Tehnicianul echipei craiovene a precizat că a acceptat provocarea conducerii clubului de a conduce echipa pe final de campionat, preluând totodată şi presiunea care apăsa pe umerii jucătorilor în privinţa obiectivului, acela de a ocupa locul secund.

„Eu ştiu că fotbaliştii de calitate sunt orgolioşi şi sunt convins că cei de la CFR Cluj vor aborda altfel meciul cu noi, în altă manieră. De aceea va fi un meci foarte greu pentru noi, dar sperăm că la sfârşit să câştigăm cele trei puncte. Eu mă aştept din partea echipei mele la o atitudine foarte bună, la un joc bun, care să aducă cele trei puncte şi să creeze o emulaţie în rândul suporterilor, pentru că o merită. Domnul Rotaru a demonstrat că îşi doreşte acest loc doi şi m-a numit imediat antrenor, iar eu mi-am asumat acest loc doi, pentru că puteam să spun că nu cunosc jucătorii. Eu am spus asta pentru ca presiunea să nu mai fie pe jucători şi să facă exact ceea ce le spun eu, şi să fim cât mai constanţi în jocuri”, a mai spus antrenorul echipei Universitatea Craiova.

Atacantul Jovan Makovic se aşteaptă la un meci greu cu CFR Cluj, având în vedere perioada nu tocmai bună pe care o traversează adversara: „Sper să câştigăm şi să ne menţinem pe locul doi în clasament. Atmosfera este bună, la antrenamente ne pregătim cât putem de bine. Va fi un meci foarte greu, pentru că ei trec printr-o perioadă mai proastă şi vor veni să câştige la noi. Dar şi noi ne aşteptăm la un meci greu şi vom da totul pe teren”.

Întrebat dacă se mai gândeşte la titlul de campioană în acest sezon, Markovic a spus: „Noi luăm fiecare meci în parte, încercăm să le câştigăm pe toate şi la final vom vedea unde ne clasăm. Eu zic că în situaţia în care suntem, locul doi va salva acest sezon”.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formaţia CFR Cluj, joi, de la ora 21:45, pe stadionul „Ion Oblemenco”, într-un meci din carul etapei a 6-a a play-off-ului Superligii.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...