Ameninţări cu perturbarea traseului flăcării olimpice venite chiar din partea unui sindicat al poliţiştilor francezi

Data:

Sindicatul poliţiştilor francezi Alliance a ameninţat marţi că va perturba ştafeta torţei olimpice dacă bonusurile şi compensaţiile financiare promise pentru angajamentul lor pe durata Jocurilor Olimpic nu sunt eliberate rapid, informează AFP, scrie Agerpres.

„Ofiţerii de poliţie şi toţi agenţii Ministerului de Interne sunt luaţi ostatici” de către guvern, care „blochează cu bună ştiinţă toate acordurile” legate de Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris, scrie sindicatul într-un comunicat. „Nimic nu se mişcă”, „paharul este plin”, adaugă Alliance, unul dintre principalele sindicate ale poliţiştilor din Franţa.

„Nu ne vom împiedica să perturbăm traseul” flăcării olimpice, care urmează să sosească pe 8 mai la Marsilia, în sudul Franţei, au ameninţat sindicaliştii.

Celălalt sindicat principal al poliţiştilor, Un1té (fost Unité SGP police), a făcut apel pentru organizarea unui miting pe 30 aprilie, în faţa Ministerului de Finanţe, pentru deblocarea compensaţiilor financiare.

La sfârşitul lunii ianuarie, ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a anunţat o primă excepţională, care poate ajunge la 1.900 de euro pentru poliţiştii şi jandarmii care lucrează în regiunea pariziană, plătită de stat drept compensaţie pentru mobilizarea forţelor de ordine în perioada Jocurilor Olimpice (26 iulie – 11 august) şi Paralimpice (28 august – 8 septembrie).

La acest bonus se adaugă o indemnizaţie de 50 de euro pe noapte pentru toţi poliţiştii deplasaţi cel puţin cinci zile în misiuni de securitate sau în legătură cu Jocurile Olimpice de la Paris.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...

FIFA a redus preţul biletelor la meciul de dechidere a Cupei Mondiale a Cluburilor

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a redus semnificativ preţurile biletelor pentru meciul de deschidere al Cupei Mondiale al...

Ciclism feminin: Turul Franţei 2026 va pleca de la Lausanne

Turul ciclist feminin al Franţei va pleca de la Lausanne în 2026, cu două etape complete în Elveţia,...