Fotbal: Fabio Cannavaro a preluat banca tehnică a lui Udinese

Data:

Conducerea clubului italian de fotbal Udinese a anunţat luni după-amiază că fostul internaţional Fabio Cannavaro este noul antrenor al echipei în locul lui Gabriele Cioffi, scrie AFP, conform Agerpres.

„Udinese anunţă că l-a eliberat pe Gabriele Cioffi de atribuţiile sale de antrenor al primei echipe. Fabio Cannavaro este noul tehnician al formaţiei. Îi urăm bun venit şi succes campionului mondial din 2006 şi deţinătorului Balonului de Aur 2006. Contractul acestuia este valabil până pe 30 iunie 2024”, a spus clubul într-un comunicat.

Cannavaro, în vârstă de 50 de ani, îl va avea ca secund pe fratele său, Paolo.

Ultima experienţă a lui Cannavaro ca antrenor datează de la Benevento, echipă din Serie B, cu care şi-a încheiat angajamentul în februarie 2023.

Fostul jucător al lui Real Madrid a ajuns la Benevento în septembrie 2022, în etapa a şaptea, pentru a încerca să redreseze situaţia echipei care suferise 13 înfrângeri. Dar după alte şapte înfrângeri şi doar trei victorii, el a fost concediat.

Cannavaro va debuta joi cu AS Roma, antrenată de Daniele De Rossi, un vechi cunoscut de la naţionala Italiei.

Udinese ocupă locul 17 în Serie A, cu 28 de puncte, pe aceeaşi poziţie cu Frosinone, echipă candidată şi ea la retrogradarea în Serie B. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...