Atacantul Sergio Aguero va avea o statuie în faţa stadionului echipei Manchester City

Data:

Clubul de fotbal Manchester City îi va aduce un omagiu celui mai bun marcator din istoria sa, Sergio Aguero, urmând să inaugureze o statuie a atacantului argentinian în afara stadionului Etihad, luna viitoare, cu ocazia celei de-a zecea aniversării a golului graţie căruia „cetăţenii” au câştigat campionatul Angliei după o aşteptare de 44 de ani, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În ultima etapă a sezonului 2011-2012, Manchester City a învins-o cu 3-2 pe Crystal Palace, după ce a marcat de două ori în prelungiri, ultima reuşită aparţinându-i lui Aguero, care a oferit astfel titlul de campioană echipei sale.

În vârstă de 33 ani, Sergio Aguero este golgheterul all-time al lui City, cu 206 goluri în 390 de meciuri disputate în toate. El a cucerit alte patru titluri în Premier League, o Cupa a Angliei şi şase Cupe ale Ligii engleze, înainte de a se despărţi de clubul englez şi a semna cu FC Barcelona, în vara anului trecut. Fotbalistul argentinian a fost nevoit între timp să se retragă din activitate, după ce i-a fost depistată o afecţiune cardiacă.

Statuia lui Aguero va fi dezvelită pe 13 mai, în cadrul evenimentelor dedicate de Manchester City celei de-a 10-a aniversări a primului său titlu în Premier League.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Verstappen a recunoscut responsabilitatea sa în privinţa coliziunii cu Russell în Spania

O manevră "nepotrivită şi care n-ar fi trebuit să se întâmple": olandezul Max Verstappen (Red Bull) şi-a recunoscut...

Antoine Griezmann şi-a prelungit contractul cu Atletico Madrid

Fotbalistul francez Antoine Griezmann şi-a prelungit cu un an contractul cu Atletico Madrid, de care este legat acum...

Neymar, eliminat, la primul său meci cu Santos după o pauză de o lună

Starul brazilian Neymar (Santos), indisponibil o lună din cauza unei accidentări, a fost eliminat în meciul revenirii lui...

Gheorghe Hagi a renunţat la funcţia de manager tehnic al echipei Farul Constanţa

Antrenorul Gheorghe Hagi a renunţat la funcţia de manager tehnic al echipei de fotbal Farul Constanţa, a anunţat...