Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Charleston

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 899.500 de dolari, după ce a dispus de australianca Ajla Tomljanovic cu 6-2, 6-3, potrivit Agerpres.

Begu (31 ani, 66 WTA) a încheiat conturile după o oră şi 18 minute cu adversara sa de la antipozi, cap de serie numărul 14.

Begu a avut de aşteptat ca Tomljanovic (28 ani, 39 WTA) să încheie meciul din primul tur cu americanca Sophie Chang, câştigat cu 7-5, 6-4, după ce fusese întrerupt cu o zi înainte la 4-4 în setul secund. Românca a trecut cu bine peste o altă pauză, între seturi, provocată de ploaie.

Irina Begu a servit mai bine decât adversara sa (doar 15 puncte la serviciu pentru Tomljanovic), încheind cu 4 aşi şi 3 duble greşeli, tot atâtea erori având şi Tomljanovic.

Begu are acum 3-1 în meciurile directe cu Tomljanovic, pe care a mai învins-o în 2011 la Budapesta, în optimi, cu 6-4, 6-4, şi în 2013 la Acapulco, în primul tur, cu 6-2, 3-6,7-5. Precedenta confruntare a fost câştigată de jucătoarea de origine croată, în 2018, în primul tur la Cincinnati, cu 4-6, 6-3, 6-3.

Românca şi-a asigurat un cec de 9.900 de dolari şi 55 de puncte WTA.

În optimi, Begu o va înfrunta pe câştigătoarea partidei dintre Ons Jabeur, a patra favorită, şi americanca Emma Navarro, întreruptă la scorul de 6-3, 5-2 pentru tunisiancă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jannik Sinner şi Daniil Medvedev au debutat cu victorii la Viena (ATP)

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul doi mondial, şi rusul Daniil Medvedev au debutat cu victorii la turneul ATP...

Gimnastică artistică: Indonezia îşi apără decizia de a interzice sportivii isralieni, după reacţia CIO

Indonezia înţelege consecinţele deciziei sale de împiedica gimnaştii israelieni să participe la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de...

FIFA a încheiat un acord pentru protejarea muncitorilor pe şantierele Cupei Mondiale

FIFA a încheiat un acord care va asigura condiţii ''decente şi sigure'' pentru lucrătorii de pe şantierele de...

Taylor Fritz l-a învins pe Valentin Vacherot în primul tur la Basel (ATP)

Tenismanul american Taylor Fritz, principalul favorit, l-a învins pe monegascul Valentin Vacherot, recentul câştigător al turneului ATP 1.000...