Tenis: Carlos Alcaraz ar putea lipsi la turneul de la Madrid

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, constrâns să declare forfait pentru turneele de la Monte Carlo şi Barcelona, din cauza unei probleme medicale, a declarat luni că nu ştie dacă va fi capabil să-şi apere titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, care va debuta pe 22 aprilie, scrie Agerpres.

„Intenţia mea este să joc la Madrid Open, dar nu sunt sigur de nimic”, a declarat Alcaraz în faţa jurnaliştilor. „Nu vreau să fiu prezumţios şi să pretind că voi fi la sută la sută la Madrid Open, chiar dacă acesta este scopul meu”, a adăugat el.

„Vom încerca să facem tot ce ne stă în putere pentru a realiza acest lucru”, a mai spus jucătorul iberic.

Carlos Alcaraz a fost nevoit să se retragă din turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo (7-14 aprilie) din cauza comprimării nervului median la braţul drept, iar apoi a declarat forfait şi pentru turneul de la Barcelona, care a debutat luni şi care este de asemenea deţinătorul titlului.

„Am venit acasă de la Monte Carlo să văd dacă, totuşi, cu odihnă, timp, antrenament şi răbdare, pot ajunge în formă bună la Barcelona”, a detaliat el. ‘Sâmbătă dimineaţa, am făcut un RMN şi imaginile au fost liniştitoare, (…) dar duminică nu a mers aşa cum mi-am dorit, de fiecare dată când am crescut puterea loviturii, disconfortul s-a amplificat”, a subliniat Alcaraz.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...