Tenis: Ucraina conduce România, în Billie Jean King Cup

Data:

România este condusă de Ucraina cu 2-0, după ce Elina Svitolina a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-3, 7-5, vineri seara, în al doilea meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup, scrie Agerpres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) s-a înclinat după o oră şi 37 de minute la primul său duel cu Svitolina (29 ani, 18 WTA).

Svitolina a început mai bine şi a condus cu 2-0, dar apoi românca a egalat, 2-2. Ucraineanca s-a desprins din nou, la 4-2, reuşind să îşi adjudece primul set cu 6-3. Actul secund a fost mai echilibrat, dar Svitolina a făcut diferenţa cu un break reuşit la 5-5.

Svitolina a fost superioară la capitolul winners, 21-16, având şi mai puţine erori neforţate, 28-31.

În primul meci de simplu, Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0.

Sâmbătă (19:00, ora României), în al treilea meci de simplu, Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) o va înfrunta pe Svitolina, o altă confruntare în premieră, iar ultimul duel de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi pe Lesia Ţurenko (34 ani, 42 WTA). Singura partidă directă dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.

Meciul de dublu le va opune pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.

Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).

România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.

În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.

În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ayrton Senna va fi omagiat de Sebastian Vettel cu ocazia MP al regiunii Emilia Romagna

Fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel a organizat mai multe activităţi pentru a-i aduce un omagiu regretatului...

Manchester City pierde un jucător important pentru ultimele două meciuri ale sezonului

Brazilianul Ederson, portarul lui Manchester City, va rata meciul final din Premier League, în care City poate fi...

Sevilla FC rămâne fără capitan la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Jesus Navas, căpitanul echipei Sevilla FC, se va despărţi de clubul andaluz la finalul acestui sezon,...

Bruno Fernandes și-ar dori să rămână la Manchester United

Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe...