Tenis: Djokovic, mulţumit de evoluţia sa în debutul turneului de la Monte Carlo

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, consideră că a făcut „unul dintre cele mai bune meciuri” ale sale din ultimii ani la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, marţi, când l-a învins fără probleme în două seturi, 6-1, 6-2, pe rusul Roman Safiulin, calificându-se în optimile de finală ale competiţiei din Principat, scrie Agerpres.

Djokovic s-a impus după doar 70 de minute de joc, iar în runda următoare îl va înfrunta pe italianul Lorenzo Musetti, învingător în faţa francezului Arthur Fils.

„Este unul dintre cele mai bune meciuri ale mele aici de câţiva ani. În ultimii şase, şapte ani, nu am reuşit să încep bine sezonul pe zgură, am avut dificultăţi cu acest turneu”, a comentat sârbul după victoria în faţa lui Safiulin.

„Astăzi (marţi. n. red.) mi-a plăcut foarte mult cum m-am simţit pe teren, cum am lovit mingea. Cred că cele două săptămâni de antrenamente au dat roade. cu Nenad Zimonjic (care l-a înlocuit pe Goran Ivanisevic ca antrenor – n.red.) şi echipa mea, am petrecut multe ore gândindu-mă la joc, mişcări şi tot ce nu a funcţionat bine pentru mine în primele două turnee ale anului”, a explicat el.

„Este un început foarte bun, dar nu trebuie să punem căruţa înaintea calului sau să ne stabilim obiective prea mari”, a adăugat „Nole”.

Considerat favorit la Australian Open, în luna ianuarie, unde cucerise anterior zece trofee, Djokovic a fost eliminat în semifinale de viitorul câştigător, italianul Jannik Sinner, înainte de pierde cel de-al doilea său meci la turneul de la Indian Wells (California).

„Mâine (miercuri, n. red.) o să lucrez pentru a încerca să menţin ritmul şi concentrarea, pentru juca la fel de bine şi al doilea meci, ca şi primul. Împotriva lui Musetti (care l-a eliminat anul trecut în optimile de finală – n.red.) va fi un meci cu totul diferit de cel cu Safiulin. Îi place să joace pe zgură, dă multă rotaţie mingii”, a subliniat liderul clasamentului ATP, dublu campion la Monte Carlo (2013, 2015).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

LaLiga a sesizat RFEF privind jignirile aduse lui Vinicius Jr de către fani ai lui Oviedo

Marţi, LaLiga a depus o plângere scrisă către Comitetul de Competiţie al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) şi...

US Open: „Am simţit că nu va fi bine”, a spus Petra Kvitova după ultimul său meci ca profesionistă

"Am simţit că nu va fi bine", a declarat jucătoarea cehă Petra Kvitova care a spus adio tenisului...

Kai Havertz, accidentat la un genunchi, va rata următoarele meciuri ale Germaniei pentru calificarea la CM 2026

Atacantul german Kai Havertz, accidentat la un genunchi din prima etapă a Premier League, în meciul pe care...

Daniil Medvedev ‘are nevoie să fie ajutat’, a sugerat legendarul Boris Becker

Legenda germană a tenisului Boris Becker a afirmat, luni, că jucătorul rus Daniil Medvedev ar trebui să solicite...