Tenis: Nadal, aşteptat la turneul de la Madrid

Data:

Directorul turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Madrid, Feliciano Lopez, şi-a exprimat speranţa că fostul număr 1 mondial Rafael Nadal va putea să evolueze la competiţia ce va avea loc în perioada 22 aprilie – 5 mai, scrie EFE, conform Agerpres.

„M-aş bucura enorm să văd la Madrid o finală Nadal – Carlos Alcaraz”, a spus Lopez, luni, la inaugurarea unei baze sportive destinate meciurilor de tenis pe zgură. „Sper ca Rafa să se recupereze cât mai repede pentru a-l vedea la Madrid”, a adăugat el.

Din cauza accidentărilor repetate, Nadal aproape nu a mai jucat de la al 14-lea său titlu la Roland Garros în 2022, care i-a permis să stabilească un record de 22 de titluri de Mare Şlem, majorat ulterior la 24 de către Novak Djokovic, iar retragerea sa pare aproape.

Săptămâna trecută, Rafael Nadal şi-a anunţat retragerea de la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, menţionând că nu este încă pregătit fizic.

„Din păcate, trebuie să vă spun că nu voi juca la Monte Carlo. Pur şi simplu corpul meu nu îmi permite să o fac”, scria spaniolul de 37 de ani pe reţelele de socializare.

El nu a mai jucat un meci oficial de la turneul ATP 250 de la Brisbane de la începutul lunii ianuarie, unde a revenit în circuit după un an de absenţă.

În martie, Nadal anunţa că va încerca să joace la debutul sezonului de zgură, dar a evitat să facă predicţii privind revenirea. Nadal a jucat un meci demonstrativ cu Carlos Alcaraz, la Las Vegas, la începutul lui martie, în care actualul număr 2 mondial s-a impus cu 3-6, 6-4, 14-12. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...