Fotbal: Nagelsmann ar putea rămâne selecţioner al Germaniei şi după EURO 2024

Data:

Hans-Joachim Watzke, vicepreşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), propune prelungirea contractului selecţionerului Julian Nagelsmann, care expiră după turneul final al EURO 2024, şi la care Mannschaft poate face o figură frumoasă, scrie DPA, scrie Agerpres.

Germania a impresionat în recentele meciuri internaţionale, cu victorii contra Franţei (2-0) şi a Olandei (2-1), după o serie de rezultate modeste în partidele anterioare.

Nagelsmann, fost antrenor la Hoffenheim, RB Leipzig şi Bayern Munchen, a fost numit toamna trecută, cu un contract până la EURO 2024. El a spus însă că ar dori ca viitorul său să fie stabilit înainte de 14 iunie, startul turneului final continental, fie la Mannschaft, fie la un club.

Watzke, care este director executiv la Borussia Dortmund şi purtător de cuvânt al Ligii germane (DFL), a spus la un podcast că el ar prefera ca Nagelsmann să continue pe banca tehnică a Germaniei.

”DFB ar trebui să-i prelungească contractul lui Julian. Dacă DFB reuşeşte să-i ofere un contract pe termen lung ar fi bine pentru fotbalul german. Julian a avut succes la fiecare club până acum. Dacă ai succes la trei cluburi cu stiluri de joc foarte diferite, este un atu important”, a spus Watzke, care a încercat fără succes să-l atragă de două ori la Dortmund.

Victoriile recente ale Mannschaft-ului au adus reconcilierea cu fanii şi Watzke anticipează un parcurs bun la EURO 2024 de pe teren propriu: ”Cred că acum echipa este pregătită să-şi facă loc în inima fanilor. Germanii au în general o relaţie emoţională şi foarte strânsă cu fotbalul, dar se aprind foarte uşor. Dacă jucăm bine acum, atunci scânteia se va aprinde şi mai mult. Şi noi avem încredere acum. Aştept cu nerăbdare EURO”. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...