Fotbal: Real Madrid, lider detaşat în campionatul Spaniei

Data:

Atacantul brazilian Rodrygo a marcat ambele goluri ale echipei Real Madrid în victoria obţinută pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Athletic Bilbao, duminică seara, în cel mai aşteptat meci al celei de-a 30-a etape a campionatului de fotbal al Spaniei, scrie Agerpres.

În absenţa compatriotului său Vinicius Junior, suspendat, Rodrygo a deschis scorul în minutul 8, cu un şut spectaculos din afara careului, pentru ca a apoi să reuşească dubla în repriza secundă, la capătul unui contraatac iniţiat de englezul Jude Bellingham (73).

Madrilenii au mai avut o mare ocazia de a marca în debutul reprizei secunde, când Brahim Diaz a trimis balonul în bara porţii echipei basce.

Graţie acestei victorii, a 23-a a sezonului, Real Madrid a refăcut avansul de opt puncte faţă de marea sa rivală FC Barcelona, ocupanta locului secund, şi de zece puncte faţă de Girona, aflată pe poziţia a treia, ambele învingătoare la rândul lor în weekend.

Athletic Bilbao a rămas pe poziţia a patra, dar ar putea fi depăşită de Atletico Madrid în cazul unui succes pe terenul formaţiei Villarreal, luni seara, în ultimul meci din această rundă.

Echipa din Ţara Bascilor urmează să dispute sâmbătă finala Cupei Spaniei, împotriva formaţiei Mallorca, pe stadionul La Cartuja din Sevilla.

Într-un alt meci disputat duminică, Rayo Vallecano, cu fundaşul român Andrei Raţiu pe teren din minutul 16, a remizat în deplasare cu Celta Vigo, scor 0-0.

Rezultate:


Vineri
Cadiz – Granada 1-0
A marcat: Robert Navarro (51).

Sâmbătă
Getafe – Sevilla FC 0-1
A marcat: Sergio Ramos (5).

Almeria – Osasuna Pamplona 0-3
Au marcat: Arnaiz (2), Budimir (9), Iker Munoz (61).

Valencia CF – Mallorca 0-0

FC Barcelona – Las Palmas 1-0
A marcat: Raphinha (59).

Duminică
Celta Vigo – Rayo Vallecano 0-0
Andrei Raţiu a evoluat pentru Rayo Vallecano începând din minutul 16.

Girona – Betis Sevilla 3-2
Au marcat: Dovbik (36 – penalty, 65), Stuani (90+2), respectiv Willian Jose (45+4, 76).

Deportivo Alaves – Real Sociedad 0-1
A marcat: Jon Pacheco (59).
Ianis Hagi a fost rezervă la Alaves.

Real Madrid – Athletic Bilbao 2-0
A marcat: Rodrygo (8, 73).

Luni se dispută partida Villarreal – Atletico Madrid.

Clasament:


1. Real Madrid 75 puncte
2. FC Barcelona 67
3. Girona 65
4. Athletic Bilbao 56
5. Atletico Madrid 55
6. Real Sociedad 46
7. Betis Sevilla 42
….
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Unul dintre şefii ‘ultraşilor’ echipei AC Milan, arestat pentru tentativă de omor în 2019

Daniele Cataldo, cunoscut ultras al echipei italiene de fotbal AC Milan şi mâna dreaptă a şefului facţiunii radicale...

Vrem să dăm tot ce avem mai bun în partida cu Bayern, spune antrenorul lui VfB Stuttgart

Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, are cuvinte de apreciere pentru Bayern Munchen, adversara de sâmbătă a şvabilor...

COSR: Sumele vehiculate pentru premierea sportivilor au caracter preliminar şi rol de estimare

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a analizat în cadrul şedinţei de joi propunerile federaţiilor cu...

Wawrinka s-a calificat în optimi la Stockholm

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, la 39 de ani, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250...